in ,

Vacanța de 1 Mai 2018: 12 locuri din România pentru un mini-concediu minunat

Mini-vacanța de 1 Mai este momentul perfect pentru a explora o parte dintre frumusețile României. În aceste zile libere poți face un scurt city break într-unul dintre marile orașe, poți vizita muzee fascinante, lăcașuri de cult frumoase sau monumente naturale ori poți să te relaxezi într-un colț de natură desprins din basme. Indiferent ce vrei să faci în vacanța de 1 Mai din acest an, noi îți propunem 12 locuri din România perfecte pentru un scurt concediu.

Vacanța de 1 Mai la Timișoara

Cel mai mare oraș din vestul țării, Timișoara este o alegere minunată pentru vacanța de 1 Mai. Orașul de pe Bega te întâmpină cu o mulțime de parcuri care, în această perioadă, sunt un adevărat spectacol de miresme și culoare. Dacă vrei să participi la evenimente dedicate sărbătorii de 1 Mai, la Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde se organizează diferite concerte, competiții și alte spectacole distractive.

Excursie de 1 Mai la Cascada Duruitoarea

Aflată în Parcul Național Ceahlău, Cascada Duruitoarea este una dintre cele mai interesante căderi de apă din România, chiar dacă nu se numără printre cele mai populare. Mai ales primăvara, Cascada Duruitoarea este un loc minunat pentru o excursie în natură. Cascada face parte dintr-un traseu spectaculos prin Ceahlău, ce începe de la Mănăstirea Durău și se termină La Cabana Dochia (1.750 m), traseul de 7,5 kilometri fiind marcat cu cruce roșie pe fond alb.

Cascada Duruitoarea se află într-o rezervație protejată, iar numele acestui loc vine de la zgomotul puternic al apei. Cascada are aproximativ 25 de metri și două părți distincte. În apropierea Cascadei Duruitoarea este amenajat și un loc de popas minunat. Trebuie însă să ți seama că la începutul traseului, în Durău, trebuie să plătești o taxă de intrarea în Parcul Național Ceahlău, în valoare de 6 lei.

Vacanța de 1 Mai în Caraorman, județul Tulcea

Una dintre cele mai pitorești localități din Delta Dunării, Caraorman se află într-o arie protejată cu același nume. Denumirea acestei localități înseamnă, în limba turcă, Pădurea Neagră și face referire la Pădurea Caraorman din apropiere. Majoritatea locuitorilor acestui sat sunt ucraineni, lipoveni și români, astfel încât tradițiile acestui loc sunt cu adevărat fascinante.

În apropierea satului poți vizita dunele de nisip, care uneori depășesc 7 metri înălțime, poți să explorezi Pădurea Caraorman unde poți vedea vidre, iepuri și o multitudine de păsări care mai de care mai colorate și ciudate. Tot în satul Caraorman se află și o plajă, pe malul vestic al canalului Crișan-Caraorman, unde, dacă vremea ține cu tine, poți să te relaxezi pe nisipul fin și poți chiar să înoți în apele limpezi.

Vacanța de 1 Mai la Baia Sprie

Unul dintre cele mai vechi orașe din România, Baia Sprie este un fost centru minier din Maramureș. Primele exploatări miniere în acest loc datează încă din epoca bronzului, iar coloniile de sași din secolul al XII-lea aminteau de exploatarea de aur și argint de la Baia Sprie. Acest oraș este cunoscut și pentru centrul de ceramică, vechi de secole. În 1780, în Baia Sprie se aflau 50 de olari, dar, după mai bine de un secol și jumătate, numărul acestora a scăzut la 7.

Astăzi, cei care ajung în Baia Sprie pot să viziteze centrul de ceramică al artistului Daniel Leș. Tot aici poți vizita o serie de monumente arhitecturale, inclusiv Fântâna lui Stoll, din secolul XIX, și Capela Calvaria, un edificiu cilindric tot din secolul XIX. La 3 kilometri de Baia Sprie se află Lacul Albastru, singurul lac din Europa care își schimbă culoarea în funcție de lumină, și tot în apropiere de Baia Sprie poți explora Rezervația fosiliferă Chiuzbaia.


Citeste mai mult: https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-vacanta-de-1-mai-12-locuri-din-romania-pentru-un-mini-concediu-minunat

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!