in ,

Ziua Veteranilor de Război

Astăzi este „Ziua Veteranilor de Război”. Data la care este marcată această zi amintește de 29 aprilie 1902, când Regele Carol I a recunoscut pentru prima dată oficial titlul de veteran de război, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, țara noastră a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 7.000 de veterani de război, circa 200 de văduve de război şi în jur de 57.000 de văduve de veterani de război.

„Avem datoria să îi respectăm și să îi apreciem pe părinţii, bunicii şi străbunicii noştri care au luptat pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă şi independentă, să vorbim şi să gândim româneşte. Să învăţăm lecţia lor de patriotism şi s-o transmitem generaţiilor viitoare, împreună cu valorile care îi caracterizează pe veteranii de război – devotament şi spirit de sacrificiu!”, transmite ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacției.

“Militarii noștri care acţionează, cu determinare şi curaj, în teatrele de operaţii, pentru îndeplinirea angajamentelor internaţionale ale țării, îi au ca model pe veteranii de război. Aflați astăzi la vârste venerabile, dar încă tineri în spirit, în ciuda greutăților care le-au marcat viața, veteranii de război reprezintă zestrea de patriotism autentic a națiunii. Tânăra generaţie a avut şi are ce învăţa de la acești eroi, oameni modeşti şi înţelepţi, căliţi în spiritul înaltelor idealuri de viaţă, al dragostei de ţară.

Pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care aţi dat dovadă în timpul războiului, pentru faptul că aţi trecut cu bine şi cu fruntea sus peste greutăţile vieţii, vă asigurăm, bravi veterani de război, de întreaga noastră recunoştinţă şi preţuire. Vă aflați în permanență în atenția noastră, iar specialiștii în domeniu caută în permanență soluții care să vină în sprijinul dumneavoastră.

Începând din 2008, Ziua Veteranilor de Război este celebrată în fiecare an, potrivit unei hotărâri de guvern.


Sursa: rfi.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!