O timișoreancă face senzație în Statele Unite după ce a reușit să câștige titlul de campioană la șah. Americanii sunt fermecați de povestea româncei care a devenit regină peste tabla de șah la scurt timp după dispariția mamei sale.
Poveste demnă de Hollywood în care o timișoreancă are rolul principal. Marea maestră Sabina-Francesca Foișor a câștigat luni dimineață titlul de campioană națională a Statelor Unite la șah. Timișoreanca s-a încoronat în premieră regină absolută după competiția întinsă pe durata a 11 runde și găzduită de orașul Saint Louis. O performanță incredibilă pentru șahista de 28 de ani care a adunat 8 puncte.
Povestea din spatele acestui titlu este incredibilă și i-a fermecat efectiv pe americani. Sabina nu era cotată printre favoritele acestui turneu, ea plecând cu șansa a șasea în fața unor sportive mult mai bine clasate în ierarhia mondială. Înaintea ultimei runde Foișor era la egalitate de puncte cu fosta campioană, Nazi Paikidze, și a reușit să câștige ultimul meci cu o mutare în care și-a sacrificat deliberat regina.
”Sabina a venit la aceste Naționale fără nicio pregătire specială. Era al șaptelea campionat pentru ea și nu era deloc printre favorite. La începutul anului își pierduse mama. Dar ca într-un basm cu final fericit, Sabina a învins toate predicțiile și a ieșit învingătoare” scrie presa de specialitate de peste ocean despre evoluția timișorencei.
Sabina le-a devansat în clasamentul final pe Nazi Paikidze (7 puncte) și Irina Krush (6,5 puncte). Pentru acest succes a încasat un cec în valoare de 50.000 de dolari dar și puncte în clasamentul său Elo care la începutul turneului era 2272.
Șahista provine dintr-o familie în care șahul a fost la disciplina preferată. Mama, Cristina, a fost multiplă campioana națională și a reprezentat cu cinste România la competițiile internaționale zeci de ani. A cucerit un titlu european cu echipa AEM-ului. S-a stins din viață la începutul acestui an, răpusă de un cancer. Sora sa, Mihaela, este de asemena jucătoare profesionistă de șah, iar tatăl, Ovidiu, este un cunoscut antrenor in acest domeniu.
Sabina s-a stabilit în Statele Unite de câțiva ani și apără culorile acestei țări în toate concursurile. Cel mai recent luna trecută, când a fost prezentă la Campionatul Mondial. Este logodită cu antrenorul său, șahistul iranian Elshan Moradiabadi.
Sursa: http://www.banatulazi.ro/