Laurențiu Barbu
Printre copacii celebrului parc Carol din Capitală se ridică o clădire mândră care se încăpăţânează să reziste vremurilor. A fost construită cu mult timp înainte de amenajarea frumosului parc şi imobilul l-a găzduit inclusiv pe Alexandru Ioan Cuza chiar înainte de Unirea Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859. Casa Bosianu, căci despre ea este vorba, adăposteşte în prezent biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române.
„Este o casă care are într-adevăr o istorie foarte bogată, atât prin personalitatea proprietarului ei, pentru că este vorba de Constantin Bosianu, cât şi pentru ce s-a întâmplat în această casă de-a lungul istoriei, până în zilele noastre. Pentru că, la ora actuală, este sediul bibliotecii Institutului Astronomic al Academiei Române, deci, iată, ea continuă să fie vie”, a afirmat într-un interviu filmat pentru Descoperă Magda Stavinschi, astronom şi fost director al Institutului Astronomic al Academiei Române.
Constantin Bosianu s-a născut la 10 februarie 1815, în Bucureşti, fiind fiul paharnicului Andrei Bosianu.
După ce şi-a obţinut doctoratul în drept, la Paris, în 1851 revine în ţară, unde va ajunge un reputat profesor, jurist de prestigiu şi un om politic apreciat.
„Poate fi considerat unul dintre cei mai mari jurişti români şi, cu siguranţă, cel mai mare jurist pe care l-a avut secolul al XIX-lea”, precizează Magda Stavinschi.
Principele domnitor Barbu Ştirbei (domn al Ţării Româneşti între 1849 – 1856) i-a apreciat rezultatele şi l-a numit director al Eforiei Şcoalelor sau al Şcolilor Naţionale, cum se numea la vremea respectivă. Ulterior, Constantin Bosianu a fost şi director al Ministerului Justiţiei, iar mai târziu a condus Controlul Obştesc din Departamentul Finanţelor. Acesta a fost şi profesor de Drept Roman la Colegiul „Sfântul Sava”, iar apoi profesor şi prim decan al Facultăţii de Drept din Bucureşti şi decan al Baroului de Ilfov. Totodată, a fost director al Departamentului Dreptăţii, preşedinte al Societăţii Juridice, al Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român şi al Societăţii Corpului Didactic.
Casa dintre vii şi livezi şi arhitectura masonică
Revenind la istoricul Casei Bosianu, aceasta a fost construită în stilul neogotic între anii 1853 – 1859, într-o zonă mănoasă situată în sudul Capitalei, unde la vremea respectivă existau doar livezi şi vii. Acesta a fost şi un aspect pentru denumirea actualei Şosele a Viilor.
”Bosianu hotărăşte să îşi construiască o casă, un conac, pe Dealul Filaret, dacă putem să îi spunem astăzi aşa, pentru familia lui. Pentru aceasta trebuia să apeleze la un arhitect remarcabil al vremii”, afirmă fostul director al Institutului Astronomic al Academiei Române.
Astfel îl alege pe Luigi-Ludovic Lipizer (1824 – 1864), un arhitect ce provenea din Triest (din nord-estul Italiei), ce se afla la vremea respectivă în Imperiul Austriac. Foarte apreciat de domnitorul Barbu Ştirbei, Lipizer a fost şi cel care a ridicat o serie de case şi biserici în Bucureşti şi Târgovişte, dintre care cea mai cunoscută este Casa Librecht-Filipescu (actuala Casă a Universitarilor), care seamănă foarte mult cu imobilul Bosianu.
„Casa Bosianu a fost făcută, se pare, înaintea Casei Librecht, dar totuşi asemănările sunt izbitoare. De la stilul neogotic, de la detaliile ferestrelor, de la anumite sugerări chiar de arhitectură masonică. Aici se află camere octogonale, se află, se pare, steaua lui David pe detaliile de la ferestre. Deci sunt câteva detalii care ne fac să fim convinşi că autorul acestei case a fost acelaşi, arhitectul Ludovic Lipizer”, menţionează Magda Stavinschi.
Aceasta este de părere că imobilul era un conac relativ mic pentru acea vreme, deoarece Constantin Bosianu avea o familie cu doi copii. „E concepută pe două niveluri, un mezanin şi un subsol, care practic reia compartimentarea mezaninului. Sunt cinci încăperi, dintre care una, cea mai frumoasă din punctul meu de vedere, este dormitorul care păstrează alcovul sub care se afla patul în care a dormit Constantin Bosianu şi, după aceea, alte personalităţi ale astronomiei româneşti, de data aceasta”, adaugă astronomul Magda Stavinschi.
În partea de nord-est a Casei Bosianu există o scară de intrare cu o treaptă cu o ridicătură, care se mai regăseşte la câteva clădiri din Bucureşti, precum Palatul Suţu. Rolul ei era de a înlesi urcarea şi coborârea de pe cal sau din trăsură.
„Există un turn care se pare că nu duce nicăieri, dar totuşi înfrumuseţează această clădire, şi un detaliu care merită menţionat: la uşi se află trei gemuleţe care au culorile roşu, galben şi albastru. Sunt culorile tricolorului care erau folosite încă pe vremea lui Tudor Vladmirescu, apoi erau semn de libertate în 1848 şi, evident, şi nu în cele din urmă, pregăteau unirea de la 24 ianuarie 1859”, completează ea.
Vila Bosianu, locul unde a fost găzdiut în mare secret domnitorul Alexandru Ioan Cuza
Constantin Bosianu a fost un mare susţinător al unirii Principatelor Române. În 1857 a editat periodicul unionist „România”, între septembrie – decembrie 1857 a fost secretar al Divanului ad-hoc al Ţării Româneşti. Totodată, a fost vicepreşedintele Comitetului Central al Unirii şi membru în Adunarea Electivă a Munteniei, pe 24 ianuarie 1859, care a votat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti.
La circa 100 de ani de la Unirea Principatelor, profesorul Gheorghe Demetrescu, director al Observatorului Astronomic al Academiei între 1943 – 1963, scria în notiţele sale despre importanţa Casei Bosianu în realizarea acestui act: „Acolo s-a plămădit, în parte, unul dintre cele mai mari acte din istoria României, acolo s-au ţinut, în taină, multe dintre întrunirile în cari o mână de oameni hotărâţi puneau la cale una dintre acţiunile ce aveau să să ducă la <<Unirea Principatelor>>. Acolo, în Vila Bosianu, s-au ţinut cele mai multe întruniri în care s-a hotărât alegerea domnitorului Ioan Cuza şi în Muntenia, îndată după ce avea să fie ales în Moldova. Iar în ziua alegerii, de acolo, din <<Dealul Filaretului>>, din <<Vila Bosianu>>, au pornit căpeteniile mişcării în fruntea cetăţenilor, ca să manifesteze energic sub ferestrele <<Divanului ad-hoc>>, spre a impune voinţa românilor”.
”Or legenda spune, aici nu avem documente, dar sunt foarte veridice, că Alexandru Ioan Cuza a fost găzduit în această casă câteva nopţi înainte de Actul Marii Uniri de la 24 ianuarie şi mi se pare firesc să fi fost aşa, nu numai pentru că acest Bosianu a fost consilier personal al lui Cuza, un om de încredere, dar însăşi casa îi asigura protecţie. De ce să nu spunem că şi el se ferea de posibile atentate care ar fi distrus speranţa românilor de unire. Existau ferestre acoperite de obloane de lemn, cu drugi de fier, exista acest turn care permitea controlul zonei. Pe vremea aceea vegetaţia era foarte mică, se putea vedea la un orizont destul de larg. Arnăuţii aveau toată posibilitatea să ocolească această clădire pentru ca să protejeze pe viitorul domnitor al Principatelor Române”, este opinia Magdei Stavinschi.
Răsplătit de către Cuza şi Carol I
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a răsplătit mai târziu pe Constantin Bosianu, numindu-l judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (1862) şi vicepreşedintele Consiliului de Stat (1864). La 26 ianuarie 1865 l-a numit ministru la Departamentul de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. Bosianu demisionează după numai cinci luni, la 14 iunie, unul dintre motive fiind şi luptele interne care nu se domoleau.
În această scurtă perioadă, Constantin Bosianu a contribuit la modernizarea şi organizarea statului român prin mai multe legi, precum legea organizării judecătoreşti, a reorganizării serviciului de percepţie la oraşe, a pensiilor pentru funcţionarii civili şi pentru gradele militare inferioare, legea lucrărilor publice, legea privind regularizarea şi canalizarea Dâmboviţei pentru prevenirea inundaţiilor.
Magda Stavinchi aminteşte un scurt elogiu pe care istoricul Nicolae Iorga l-a făcut peste zeci de ani lui Constantin Bosianu: „Acest Consiliu de stat, prezidat de marele şi învăţatul romanist Constantin Bosianu, protectorul şi sfătuitorul primilor mei paşi în studiul Dreptului, a şters tristele vestigii ale unor timpuri grele şi a ridicat edificiul modern al Statului Român”.
Instaurarea principelui străin Carol I ca domnitor al Principatelor Unite Române nu a diminuat prestigiul lui Bosianu.
„La 2 (14) august 1867 – Prinţul are în privinţa crizei ministeriale o consfătuire cu Bosianu, primul jurisconsult al ţării, care e profesor universitar, dar sub Cuza a schimbat odată teoria cu practica şi a devenit ministru. Bosianu e liberal, dar nu face parte din stânga. Părerea lui este că Prinţul (Carol, n.r.) trebuie să compună şi noul minster tot din membrii aşa-numitului partid roşu (Partidul Liberal, n.r.), deoarece acest partid dispune de majoritate în Cameră”, se arată în volumul „Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular” (Editura Scripta, 1992). Această mărturie este o dovadă că sfaturile lui Bosianu erau luate în considerare de principele străin.
Deşi a avut funcţii importante, Bosianu nu era foarte bogat
În casa sa din Dealul Filaretului, Constantin Bosianu a editat, începând cu 1871, revista „Dreptul”, cea mai veche publicaţie juridică românească care apare lunar şi în prezent. Tot aici primea şi studenţi care veneau să îi ceară sfatul în diverse chestiuni.
Pentru activitatea sa ştiinţifică, printre care şi publicarea celebrelor lucrări „De l’action paulienne, en droit roumain et en droit français” (1851) şi „Elemente de drept român constituţional” (1865), Constantin Bosianu devine membru al Academiei Române în 29 iunie 1879.
Aceeaşi Academie anunţă la 22 martie 1882 moartea marelui jurist, care fusese senator (1867), deputat (1869), pentru scurt timp primar al Capitalei (timp de două săptămâni, în decembrie 1878), şi mai târziu preşedinte al Senatului (29 mai – 15 noiembrie 1879), într-una dintre guvernările lui Ion C. Brătianu.
„El murise în această casă şi de pe treptele acestei case a plecat sicriul, cu corpul neînsufleţit al lui Bosianu, până la biserica (Biserica Sărindar n.r.) care era unde este în momentul de faţă Cercul Militar”, a precizat Magda Stavinschi, astronom şi fost director al Institutului Astronomic al Academiei Române.
Deşi a avut funcţii importante la conducerea României, a fost jurist de frunte şi profesor universitar, Constantin Bosianu nu a strâns averi, astfel că la şapte luni de la decesul acestuia, urmaşii lui au cerut punerea în vânzare a casei defunctului, urmând ca banii să îi folosească drept garanţie la Creditul Funciar Urban din Bucureşti pentru construirea unui imobil.
Fratele preşedintelui francez Raymond Poincaré şi Vila Bosianu
Clădirea şi „terenul din vii” din jurul ei vor intra în posesia statului ca urmare a unei donaţii de 50.000 de lei făcute pentru construirea unui Observator de către Vasile Paapa (1819-1884), un om politic influent cu vederi liberale, cu origini aromâne şi foarte bogat. Finanţare pentru acest loc a venit şi de la ministrul Agriculturii Ion Câmpineanu. Astfel, la 30 iulie 1884, la câţiva metri de casa Bosianu, este inaugurat de către fizicianul Ştefan Hepites, membru şi ulterior vicepreşedinte al Academiei Române, Institutul Meteorologic. Ulterior au fost ridicate şi alte clădiri în apropiere.
Mai târziu, prin decretul dat de Spiru Haret la 1 aprilie 1908, este fondat Observatorul Meteorologic şi Astronomic, sub conducerea astronomului Nicolae Coculescu. În 1920, Observatorul Astronomic devine instituţie de sine stătătoare, fiind actualul Institut al Academiei Române. La conducerea lui rămâne tot Nicolae Coculescu care locuia împreună cu familia sa în Casa Bosianu.
Din acea vreme s-a păstrat o fotografie de pe treptele casei Bosianu, cu soţia şi cei doi copii ai lui Coculescu. „Trebuie să menţionez că băiatul din fotografie va fi viitorul Pius Servien (Nicolae Piu-Şerban Coculescu n.r.), cel care, alături de Matila Ghyka, a fost fondatorul esteticii matematice şi al lingvisticii matematice, deci o mare personalitate”, a specificat Magda Stavinschi.
Tot pe aceleaşi trepte ale casei Bosianu a fost imortalizată în 1919 şi vizita în România a unei delegaţii franceze de seamă, conduse de Lucien Poincaré, rector al Universităţii din Paris şi vicerector al Academiei din Paris, vărul lui Henri Poincaré (unul dintre cei mai mari matematicieni francezi) şi fratele preşedintelui francez Raymond Poincaré.
„Conduce o delegaţie care va vizita, printre altele, şi Observatorul din Bucureşti. Iată că astronomia era deja pusă în valoare la câţiva ani după fondarea Institutului”, afirmă Magda Stavinschi, care a condus Institutul Astronomic al Academiei Române în perioada 1990 – 2005.
Ulterior, clădirea a adăpostit o serie de instrumente ale Observatorului, iar într-una dintre săli au fost organizate cursuri.
„Eu însămi am făcut cursuri, pentru că exista o secţie de astronomie la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, într-o încăpere din această clădire în care ni s-a spus că aici ar fi locuit Nicolae Coculescu. Poza cu familia dovedeşte că a locuit cât a fost director, dar după pensionarea lui din 1937, clădirea nu a mai fost folosită ca locuinţă de director, numai pentru bibliotecă, funcţie pe care o îndeplineşte şi astăzi”, a menţionat ea.
Casa Bosianu are nevoie de restaurare
Actuala Bibliotecă a Institutului Astronomic al Academiei Române cuprinde cea mai importantă colecţie de cărţi şi periodice de specialitate din România, dintre care un volum din secolul XVIII, 190 de volume din secolul XIX şi 400 de volume din prima jumătate a secolului XX.
Perioada comunistă şi cutremurele şi-au pus amprenta asupra clădirii. În perioada comunistă au dispărut parchetul şi sobele originale, piese de mobilier, printre care celebrul pat al lui Bosianu, dar şi candelabre. La începutul anilor ’90 au fost refăcute părţi de mobilier, sub influenţa designului ferestrelor şi a stilului din perioada lui Bosianu, dar şi interbelic, iar la clădire s-au făcut reparaţii, însă materialele folosite la vremea respectivă au fost insuficient de rezistente. Totodată, veranda cu geamuri a lui Bosianu, de la scara principală a clădirii, care apăra de ploaie şi viscol, nu a mai fost restaurată. Astfel, în pereţii Casei Bosianu, clădire de patrimoniu, au avut loc infiltraţii puternice de apă, fiind necesare noi lucrări.
„Imediat după 1990 am reuşit să o scoatem, să spunem, să o ridicăm din ruine, să o restaurăm, dar anii şi-au spus cuvântul. Bugetul, ca de obicei, de asemenea şi-a spus cuvântul, aşa că autorităţile cred că înţeleg că este o casă care merită să dăinuie nu numai 160 – 170 de ani, ci peste veacuri”, a atras atenţia în final Magda Stavinschi.
Pentru reconsolidarea şi restaurarea clădirii sunt necesare circa 9 milioane de lei, potrivit estimărilor actualei conduceri a Institutului Astronomic al Academiei Române.
Sursa: descopera.ro
