in ,

Casa de pe bancnota de 10 lei. Cea reală

Când v-ați uitat ultima dată la o bancnotă de 10 lei? Probabil de mult, când au apărut. Poate nici nu ați băgat de seamă că pe bancnotă apare o casă. Ei bine, casa de pe bancnota de 10 lei este inspirată de o gospodărie reală și e disputată de două muzee ale satului din România. Despre aceasta și poveștile născocite de unii vă povestesc acum; aici o să vedeți casa reală de pe bancnotă.

Ar trebui să aveți în vedere și faptul că pe bancnotă este stilizată casa, artistul care a desenat-o a transformat puțin originalul să arate bine pe bancnotă, conform viziunii proprii.

Dacă v-ați uitat la TV sau poate ați citit în unele surse, zic unii că această casă este la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București. Din păcate, chiar și unii ghizi promovează această poveste falsă. De ce zic din păcate? Fiindcă deși seamănă, nu e această casă sursa celei de pe bancnotă.
Casa din muzeul bucureștean este din Chiojdu Mic, un sat buzoian, originalul fiind din secolul al XVIII-lea; gospodăria cuprinde câteva cămăruțe, dar și anexe pentru păsări, porumbei, un câine, un șopru pentru a adăposti vasul de fermentat prune (deh, ce casă ar fi dacă nu ar face țuică?) și evident, poarta de intrare.
Dacă vă uitați, scările de urcare în pridvor sunt pe partea stângă, pe partea opusă celor de pe bancnota de 10 lei. Am văzut prea multă lume care răspândește această informație falsă, e vremea să o corectăm.

Mai este una în România, nu la fel de mult promovată ca fiind casa de pe bancnota de zece lei. Este la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului (Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA de la Sibiu). Situată pe un ușor deal, cu o vie în față, nu este la fel de vizibilă. Dragilor, aceasta este se pare sursa pentru desenul de pe bancnota românească de 10 lei.
Gospodăria este copia celei mai vechi case dintr-un sat vâlcean, dintre Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești. Este probabil cea mai veche casă din Vlădești și a fost ridicată de familia… Vlădeștilor. Casa seamănă cu o culă oltenească, o casă „turn”.

Cât de sigur sunt? Destul. Până acum promovam ambele povești, pentru a nu vinde gogoși. Ei bine, am primit de la Banca Națională un răspuns recent și scrie negru pe alb că sursa de inspirație este o casă oltenească. Sursă mai de încredere de atât nu știu.

Na, că am făcut lumină și în cazul acesta. Luați acum o bancnotă și spuneți care seamănă mai mutl cu cea de pe bancnotă. Apropo, voi pe care ați văzut-o?


Sursa: drumliber.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!