Laurențiu Barbu
Numit și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Memorialul Sighet a reprezentat timp de câțiva ani închisoarea infernală a peste 200 de deținuți nevinovați. Ce a însemnat un astfel de loc și ce fel de activități aveau loc în incinta lui? Povestea este una copleșitoare, care nu demonstrează decât că a existat și o parte înfiorătoare a comunismului.
Memorialul este reprezentat de un muzeu care se află în incinta închisorii politice din Sighetul Marmației. Scopul existenței lui este de a păstra vie amintirea și memoria unei țări, căreia i s-a indus în conștiință o istorie greșită.Închisoarea de la Sighet datează încă din anul 1897, fiind inițial o închisoare de drept comun. Însă, odată cu anul 1948, aceasta s-a transformat într-un adevărat infern pentru zeci de oameni nevinovați (studenți, elevi și țărani). În anul 1950 au fost aduși din toată țară demnitari condamnați la pedepse cumplite, iar unii nici măcar nu au fost judecați. Până acum povestea este oarecum de acceptat, însă, lucrurile aveau să se schimbe odată cu sosirea deținuților.
Cum se desfășura o zi în Închisoarea Sighet?
Condițiile în care deținuții erau ținuți erau cumplite. Nu aveau parte decât de mâncare mizerabilă, nu aveau voie să stea în paturi pe timp de zi sau să privească pe ferestre, iar iernile le petreceau în frig, deoarece nu exista o sursă de încălzire pentru ei. Pentru cei care nu se supuneau cerințelor date de gărzi, suportau consecințele, una dintre ele fiind închiderea în cele două camere denumite: ,,neagra” și ,,șura”. Acestea erau lipsite de lumină, fiind complet întunecate, deținuții pierzând normele zilelor petrecute în acel loc. Din fiecare zi nu lipseau umilința și batjocora. În anul 1955 a avut loc o grațiere, în urma căreia o parte din deținuți au fost trimiși în alte locuri, alții eliberați sau arestați la domiciliu. Însă, din cei 200 care se aflau în închisoare, s-au înregistrat 54 morți în urma torturii la care au fost supuși de-a lungul timpului. Din păcate, morțile lor erau mușamalizate de către autorități, certificatele de deces prezentând alte cauze ale morții lor.
În anul 1994, Fundația Academică Civică a preluat ruinele închisorii cu scopul de a o transforma în Memorial. Astfel, celulele au devenit exponate de muzeu, fiecare prezentând istoria și trecutul unui timp înfiorător, ce a marcat zeci de suflete, pe multe omorându-le. Sunt regăsite obiecte, fotografii, documente care atestă ceea ce Închisoarea Sighet a însemnat cu adevărat.
Cimitirul Săracilor
Acesta se află la o distanță de 2,5 kilometri de închisoare, spunându-se că ar fi locul în care,pe timp de noapte, au fost îngropați cei 54 de deținuți morți. A fost inițiat un proiect în anul 1999, care s-a dezvoltat astfel: pe teritoriul respectiv a fost trasat conturul țării, pe care au fost plantați puieți, brazi și molizi. Ideea acestui proiect este de a cinsti imaginea celor ce s-au sacrificat pentru popor, sufletele lor fiind ținute pe veșnicie în acea poiana.
Datorită poetei Ana Blandiana, în anul 1993 aceasta a prezentat proiectul de solicitare prin care închisoarea devenea Memorial în fața Consiliului Europei. Astfel, în anul 1994 închisoarea devenea Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței. Locul a fost nominalizat de către CE printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, împreună cu Memorialul Păcii din Normandia și Memorialul de la Auschwitz.
