Laurențiu Barbu
Text preluat din bilunarul Certitudinea (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească):
Încercăm să vedem ce deosebiri există între sentimentele şi mentalităţile românilor de la începutul secolului trecut şi cele ale noastre, beneficiarii împlinirilor de atunci. În 1917, de exemplu, sute de cercetaşi (copii de 12-15 ani) au trecut cu riscuri enorme linia frontului şi au venit din Muntenia, la Tecuci, ca să dea o mână de ajutor. Au fost călăuze pe front, au îngrijit răniţi, au muncit la poştă, în administraţie. Mulţi dintre ei au murit de gloanţe, de frig, de foame, de tifos etc. Numeroşi militari din Transilvania dezertau din armata austro-ungară (pe cei prinşi îi aştepta ştreangul), ca să poată lupta alături de fraţii lor. Foarte mulţi şi-au găsit sfârşitul la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz. Ce a putut realiza un popor cu o conştiinţă naţională bine conturată şi ce dezastru se petrece acum, când spiritul patriotic nu mai înseamnă nimic.
Nu ne-a fost uşor, dar, în prima parte a secolului trecut, ne-am descurcat binişor. Cu toate opintelile şi derapajele fireşti, epoca interbelică rămâne o perioadă de progres material, dar şi spiritual. După numai două decenii, istoria ne-a despărţit din nou. Iar obuze, şrapnele şi tancuri, după care ne-am trezit în iadul comunist. Prigoană, jertfe, închisori, umilinţe. Şi cum istoria mai face şi daruri, ne-am trezit cu măreaţa Revoluţie din 1989. Ni se deschideau în faţă cele mai îndrăzneţe visuri. Venise vremea să demonstrăm lumii ce cote înalte de civilizaţie şi dezvoltare putem atinge în deplină libertate şi democraţie. Şi cu ce ne-am ales? Nu este vorba, sub nicio formă, de partipriuri politice ci de câteva opinii generale, dar oţărâte. Răspunsul este dezolant. Cu ce ne-am ales? Aproape cu nimic bun. Pentru că libertatea am transformat-o în haos, iar democraţia în caricatură. Sunt două concepte politice fundamentale pe care noi le-am ratat, fiindcă nu am înţeles să le dublăm cu imperativele responsabilităţii. Câtă democraţie există, de exemplu, la partidele noastre de astăzi?
Cum s-a ajuns aici? Nu e greu de ghicit. După 1989, când numai meritocraţia ne-ar fi putut salva, noi am ales, cu inocenţă senilă, clientelismul greţos, sălbatic. Această practică fanariotă ne-a umplut ţara de corupţi şi ne-a dat lovitura de graţie. De aproape trei decenii sunt aduşi în posturile cele mai înalte tot soiul de diletanţi, ca să se califice la locul de muncă. Ei, care ar trebui să negocieze la sânge cu granzii economiei mondiale. Când se schimbau guvernele, pe vremuri, Regele Carol I îi spunea noului prim-ministru: „Pune d-ta pe cine vrei, unde vrei. Dar, la Externe pune pe cineva cu doctoratul la Sorbona. E vorba de prestigiul ţării. Iar la Învăţământ, lasă-l pe Spiru Haret, fiindcă acolo e viitorul ţării”. Iar acum, în 28 de ani, am schimbat 26 de miniştri. Poate fi o iresponsabilitate mai mare? A promis cineva că va fi altfel? Nu, vom merge deci pe acelaşi drum.
„Românii sunt un popor paşnic – spunea, în 2012, istoricul sârb Miodrag Stanojevic – binevoitor şi primitiv… imbecil de tolerant. Manifestările barbare, care se petrec acum în Ardeal, ar fi trebuit să-i pună pe gânduri, mai ales că asemenea incidente nu au avut loc în republicile slave care au cetăţeni de etnie maghiară între graniţele lor”. Adevăraţii vrăjmaşi ai ţării suntem noi înşine.
Sursa: cunoastelumea.ro
