Cel mai cunoscut dirijor român de operă din lume: Speranţa e la tineri

Este cel mai cunoscut dirijor român de operă din lume. A studiat cu faimoșii Herbert von Karajan și Leonard Bernstein și a fost aclamat în cele mai mari săli de spectacol din întreaga lume. 

Un muzician care a trăit în străinătate trei decenii încearcă să facă ceva pentru cultura din ţara lui natală.

Christian Badea, dirijor: „Există o mentalitate că cultura se face după ce le-ai făcut pe toate. La sfârșit, cultura e un fel de lux, un fel de accesoriu drăguț, un fel de bibelou. Ceea ce este o mare greșeală: cultura face parte din societate. Cultura se face cu infrastructura, cu sănătatea, cu educația, totul se face împreună. Un lucru foarte interesant – și asta nu spun eu, s-a văzut din multe studii – cultura aduce profit. Și-aici nu se înțelege de aproape nimeni, pentru că n-avem politicieni care să-nțeleagă. Se știe, un euro dat la Louvre, de către stat, întoarce 7 euro.

Trăim în secolul XIX, în multe privințe, trăim în comunism în alte privințe și trăim într-un sistem, care, din păcate, cu toată bunăvoința, nu se poate face nimic. Deci acest sistem trebuie schimbat. Simplu! Nu trebuie reparat, pentru că nu se poate repara, vă spun eu”.

Despre un proiect ambițios și inedit, aflăm mai multe dintr-un interviu în exclusivitate.

Plecat din România în anul 1974, dirijorul Christian Badea a revenit în țară la începutul anilor 2000.

Christian Badea, dirijor: „M-am gândit că, totuși, după 30 de ani, eram un pic curios și ar fi cazul să vin să văd despre ce e vorba. Eu. Nu să-mi spună alții. Să văd eu, cu ochii mei. Și-atunci am venit în România, pentru două zile, să-l vizitez pe fratele meu. Era cam jale aici. Era în primii ani, 2000-2001. probabil că era mai bine decât în anii 90, dar, pentru mine, era jale. Și a mai durat. La un moment dat, am zis „Hai, să vin”. Am venit în 2006 și, de atunci, am început să vin mai regulat. Și câțiva ani, m-am tot gândit „Bun, vin, fac concerte, dar, totuși, e țara mea. Ce fac, sunt oaspete?”. Mi s-a propus, la un moment dat, să vin, să fac un concert extraordinar, nemaipomenit, să fac niște bani, foarte mulți, și să plec a doua zi. Asta m-a ajutat foarte mult, fiindcă mi-a conștientizat faptul că eu nu sunt un mercenar, nu sunt un străin care vine și dă un tun.”

Christian Badea s-a întors în România, dar în termenii pe care i-a stabilit el însuși. A susținut concerte, a început să lucreze cu tineri muzicieni, interesat de ceea ce se întâmplă cu generația care îi urma.

Christian Badea: „Speranța acolo e, la tineri. Și mi-am dat seama, atunci, că ar fi o rațiune foarte bună să mă implic mai mult, încercând să realizez ceva pentru tinerii muzicieni. România mi-a dat mie, în perioada comunismului, o educație foarte, foarte solidă, o etică de muncă foarte serioasă, de la profesori excelenți pe care i-am avut. Cu care, odată ajuns în Statele Unite sau pe unde am mai fost, am devenit instantaneu competitiv. La un moment dat, ajungi la o vârstă, experiență, nume, unde dai înapoi. Așa merge lumea! Atunci m-am decis să fac această fundație, Fundația Română pentru Excelență în Muzică, ca să ajut tinerii muzicieni, să fac proiecte prin care să-i ajut. Și din cauză că, vorbind cu colegii mei de generație, care, toți, sunt pe-afară, i-am întrebat: vreți să veniți să ajutați? Și toți mi-au zis imediat „Da, sigur, cu multă plăcere! Dar nu vrem să ne batem cu morile de vânt!”

Dirijorul a ales să se bată cu morile de vânt ale unui sistem care trage, încă, România în jos.

Christian Badea: „Ce avem noi acum – este foarte simplu – este un sistem care este complet falimentar. Deci sistemul trebuie schimbat de la căpătâi. Asta înseamnă – ce se întâmplă în educație, sistemul de management al instituțiilor culturale, legislația, finanțarea, cam tot. Cam tot ce este acum este un fel de mișmaș de legi și regulamente care s-au adăugat asupra unei legislații și a unui mod de a face care datează din epoca comunistă și care a fost rescris, dar nu schimbat”.

Christian Badea se implică în toate fazele unui proiect, de la organizarea în detaliu la obținerea de sponsorizări. Un obicei care consumă timp și nervi, dar care se dovedește eficient.

Christian Badea: „Pot să fac un proiect care să fie așa cum trebuie, deci așa cum îl văd eu. Cum îl văd eu: în primul rând, nu mă interesează scuzele. Dar chiar nu mă interesează! Asta cu „Să vezi că la noi e așa, că la noi, în România, e așa, că noi nu, că ăilalți…” nu mă interesează. Deci eu îl fac ca și cum aș fi la New York, la Berlin, la Londra”.

Muzicianul își dorește să pună la cale evenimente al căror efect să nu se încheie odată cu ultimul notă dintr-o partitură. Ceea ce îl interesează sunt urmările pe termen lung. S-a întâmplat să obțină așa ceva anul trecut, la concertul organizat la Ateneu, cu actul III din opera „Parsifal” de Richard Wagner.

Christian Badea: „De ce „Parsifal”? În primul rând, pentru că este Everest, deci noi facem lucrul care este cel mai complex și mai greu din istoria muzicii. „Parsifal” de ce? Pentru că are o capacitate de a impresiona lumea, chiar dacă oamenii nu au niciun fel de educație. Acest „Parsifal” care se va întâmpla peste 3 săptămâni este rezultatul convingerii unei persoane care a venit la ultimul concert fără să aibă habar de operă, de muzică clasică și de „Parsifal”. Și care a fost așa de impresionat, încât a decis să sponsorizeze acest eveniment. Nu fiindcă i l-am cerut eu, ca să ajute România, ca să creeze o imagine mai bună României afară sau un „brand de țară” sau ceva de anvergură, toate aceste șabloane care se folosesc tot timpul. Acest om a fost impresionat de puterea de comunicare, de emoția și de măreția „Parsifal”-ului și a zis „Super, extraordinar, vreau să te-ajut să continui acest proiect”.

Wagner nu este un „răsfățat” al stagiunilor românești. Mulți continuă să creadă că nu este un compozitor acceesibil oricui.

Christian Badea: „Wagner, poate mai mult decât orice alt compozitor, este un compozitor care trebuie respectat. În sensul în care, în momentul în care faci Wagner și nu sună cum trebuie – vorbesc de orchestră -, în momentul în care faci Wagner cu cântăreți care nu sunt la înălțime sau îl faci într-o acustică care nu este potrivită (că nu toate acusticile sunt potrivite la toți compozitorii). De exemplu: un teatru de operă, prin definiție, e un pic mai sec, ca acustică. Merge bine la Verdi, merge foarte bine la Rossini, dar nu merge la Wagner. O orchestră mai redusă să zicem c-ar merge la Beethoven, la Mozart, la Verdi. Dar nu merge la Wagner, trebuie să ai sunetul wagnerian! Voci puțin mai modeste, dacă faci ceva de genul „Elixirul dragostei” poate mai merge, la Wagner nu se scuză!”

Proiectul de la Ateneul Român este unul singular.

Christian Badea: „Facem ceva care este foarte deosebit și aici intervine o particularitate unică – mă folosesc de Ateneu, care a fost construit exact în aceiași ani în care a fost compus „Parsifal”. Dacă vă uitați la fotografia primul decor al lui „Parsifal”, când a fost creat la Bayreuth, este exact foaierul Ateneului! Foarte interesant! Ateneul are un sunet care are un pic de reverberație și care se potrivește extraordinar. Ateneul este rotund, care se potrivește foarte bine cu legenda Cavalerilor mesei Rotunde, ai „Parsifal”-ului. wagner cere ca niște coruri să cânte de departe. Acest efect de coruri de departe, într-un teatru de operă, nu sună prea bine, pentru că teatrul de operă, în spatele scenei, e și mai sec, ca acustică. Eu pun corul aici, în foaier. Și se-aude extraordinar în sală!”

Pentru spectacol, vin la București muzicieni cunoscuti in toata lumea.

Christian Badea vorbește despre muzica lui Wagner ca un adevărat pasionat. Marele compozitor nu a avut, însă, parte de aceeași receptare peste tot în lume. Anumite discursuri ale sale, considerate antisemite, faptul că Hitler i-a folosit muzica, pentru promovarea Germaniei naziste, i-au adus reale prejudicii. O dată în plus, arta a avut de suferit de pe urma politicii.

Christian Badea: „Wagner a murit mult înainte de Germania nazistă, Germania nazistă l-a adoptat pe Wagner, săracul n-are nimic de-a face cu asta, că n-avea habar.

Wagner sunt două persoane: este muzicianul – deci, în momentul în care rămâi cu muzica, Wagner este absolut copleșitor. Și, după aceea, este cel care a scris articole, scrisori șamd. Și acolo, de multe ori, a luat-o razna. De acord! Acolo se poate discuta foarte mult. Nietzsche, de exemplu, spunea despre Wagner niște lucruri foarte critice, în ceea ce privește ce a scris el. Și, după aceea, îl scuza imediat, spunând că muzica lui te face să uiți tot.”

Când ajunge la pupitrul unei orchestre, Christian Badea uită de emoții, spune că nu are niciodată trac. „Rețeta secretă” este, de fapt, o filosofie simplă.

Christian Badea: „Fiecare este destinat să facă ceva. Sunt oameni care fac niște salturi mortale sau sunt unii care umblă pe un cablu, între două clădiri, la înălțime de 50 de etaje. Eu nici măcar nu pot să mă gțndesc la asta, și-mi face rău. Nu sunt talentat pentru chestia asta. Sunt oameni – chiar muzicieni – pe care-i pui în fața unei orchestre, le pui un băț în mână și spui „Dirijează!” și se pierd complet! Eu, când ajung acolo, sunt acasă la mine, sunt în elementul meu și totdeauna am fost. Probabil că sunt făcut pentru asta și nu pentru a umbla pe cabluri, nu?”

Munca dirijorului implică o mulțime de reguli și nu este deloc una lipsită de neprevăzut.

Christian Badea: „De multe ori se spune „Dacă ai 100 de persoană, vei avea 101 opinii, în orchestră. Se-ntâmplă greșeli și trebuie să corectezi, și-atunci o faci din instinct, nici n-o mai faci din cap.”

 

Sursa: http://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/cel-mai-cunoscut-dirijor-roman-de-opera-din-lume-speranta-e-la-tineri-573790