in

Cele mai pitorești trasee de bicicletă din România

România se mândrește cu o mulțime de peisaje minunate și trasee de drumeții pe care să le parcurgi indiferent de sezon. Dar, dacă vrei să descoperi minunățiile țării noastre pe două roți, atunci noi îți propunem câteva trasee de bicicletă, care te vor purta prin cele mai fermecătoare colțuri ale României, unde te poți delecta cu panorame incredibile, care îți vor înfrumuseța aventura. Iată care sunt cele mai pitorești trasee din bicicletă din România.

Valea Bistriței

Una dintre cele mai frumoase zone din Moldova, care, din păcate nu este foarte populară, este Valea Bistriței. Aici râul Bistrița își face loc printre versanți, schițând peisaje greu de descris în cuvinte. Deși poți vizita Valea Bistriței din mașină, nimic nu se compară cu o plimbare relaxantă de-a lungul cursului lin al apei. În special în sezonul cald, este o adevărată plăcere să traversezi Valea Bistriței pe două roți, să admiri podurile suspendate din lemn ce străbat cursul apei și să inspiri aerul curat.

Traseul urmează cursul râului Bistrița Aurie și apoi al râului Bistrița, pornind din localitatea Cârlibaba, spre Botoș, Vatra Dornei, Rusca, Broșteni și Pietroasa, la granița județului Suceava cu Neamț. Traseul are o lungime de peste 100 de kilometri, ce include porțiuni asfaltate, dar și drum de pământ și drum pietruit. De-a lungul traseului poți admira rezervația geologică Piatra Ţibăului, poți vizita Muzeul Național al Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti și poți rămâne cu gura căscată la panoramele de pe Cheile Zugrenilor.

Sighișoara – Malancrav

Aflat într-una dintre cele mai frumoase zone din Transilvania, traseul Sighișoara – Malancrav traversează platoul Breite, printre stejari seculari, trece prin păduri și livezi bogate, prin localitatea Criș, unde poți vizita Castelul Bethlen, iar apoi, după 31 de kilometri de pedalat, ajungi în localitatea Malancrav, un sat izolat de o frumusețe extraordinară unde timpul pare să fi stat în loc. Malancrav este una dintre localitățile care au atras atenția prințului Charles și care, cu ajutorul asociației sale, a fost reamenajată. Traseul de biciclete Sighișoara – Malancrav este marcat cu linie roșie și albastră.

Maramureș

Munții Maramureșului sunt străbătuți de o mulțime de trasee de cicloturism, bine marcate, cu diferite dificultăți. Favoritul nostru este traseul care începe și se termină în localitatea Breb. Este vorba de un traseu de 27 de kilometri, cu o dificultate medie. Traseul trece prin localitățile Mara, Sat-Șugatag, Ocna Șugatag, Hoteni și revenire în Breb. Drumul traversează livezi și pajiști cu flori, la poalele Crestei Cocoșului, care îți vor oferi panorame frumoase, iar localitățile de pe traseu se mândresc cu o mulțime de case cu porți sculptate, specifice zonei.

Cheile Râmețului

Aflate în Masivul Trascău, Cheile Râmețului este o altă zonă deosebit de frumoasă ce poate fi parcursă cu ușurință și pe două roți. Cel mai frumos traseu de cicloturism este Drumul Pietrei Cetii, de aproximativ 17 kilometri. Traseul pornește din localitatea Benic, județul Alba, și traversează satul Cetea, Cheile Văii Cetii, Masivul Piatra Cetii, poiana cu narcise din Tecșești și se termină în localitatea Tecșești. Masivul Piatra Cetii este o rezervație rară unde vei găsi specii de plante rare.

Stâna de Vale

Una dintre cele mai pitorești stațiuni din Apuseni, Stâna de Vale este locul perfect din care să pornești cu bicicleta spre cele mai interesante atracții turistice din zonă. Unul dintre cele mai dificile trasee este cel care pornește din Stâna de Vale și se termină pe Vârful Poieni. Traseul montan are în jur de 7 kilometri și poate fi parcurs în aproximativ două ore. Pornind din Stâna de Vale, spre Izvorul Minunilor, parcurge drumul forestier marcat cu dungă roșie, la prima intersecție faci dreapta, iar apoi stânga și încep să urci spre Vârful Poieni. Deși traseul este mai dificil, efortul va merita atunci când vei ajunge la peste 1.600 metri altitudine și te vei delecta cu unele dintre cele mai frumoase panorame din Apuseni.

Clisura Dunării

Dacă îți dorești un traseu de biciclete mai… „jos”, atunci nu ai cum să dai greș cu traseul de pe Clisura Dunării. Drumul pornește din Orșova și se termină după 100 de kilometri în localitatea Coronini. Traseul este în mare parte pe șosea și urmărește cursul Dunării, pe la Cazanele Mari și Cazanele Mici. De-a lungul acestui traseu poți admira unele dintre cele mai frumoase atracții turistice de pe Clisura Dunării, începând cu faimoasa statuie a lui Decebal, Mănăstirea Mraconia, Dealul Ciucaru Mare și Cetatea Tricule.

Citeste mai mult: https://www.ghiduri-turistice.info

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!