Atunci când ne alegem traseele pentru drumeţii, cel mai adesea ne orientăm după punctele pe care vrem să le vedem pe traseu… cel puţin aşa fac eu, mereu în căutare de trasee care duc la cascade, peşteri sau puncte de belvedere impresionante. Dacă vrei un traseu cu adevărat spectaculos, care este în sinea lui o atracţie turistică, dar şi o provocare pentru cei pasionaţi de plimbări luuungi în aer liber, atunci îţi propun 5 chei din România pe care merită să le parcurgi!

Cheile Râmeţului

Cheile Râmețului sunt în sinea lor un singur obiectiv turistic, plin cu numeroase atracţii pentru cei care iubesc natura, dar şi monumentele din ţara noastră. Aria protejată se întinde pe 40ha, de-a lungul cărora pereţii calcaroşi lasă vizitatorii să se delecteze cu doline, peşteri, turnuri şi creste.

Cheile Crivadiei

Cheile Crivadiei reprezintă o arie protejată deosebit de frumoasă şi numai bună de explorat în Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Ciclovina. Micuţa rezervaţie de numai 10ha atrage numeroşi turişti în zonă, deoarece se remarcă prin peisajele naturale uimitoare, floră şi faună bogate, dar şi câteva obiective turistice istorice.

Cheile Corcoaiei

Cheile Corcoaiei se numără şi ele printre obiectivele demne de admirat în ţara noastră, chiar dacă nu sunt atât de cunoscute turiştilor. Frumuseţea peisajelor şi a traseelor de aici este cu siguranţă cel mai bun motiv pentru a explora rezervaţia naturală din Munţii Mehedinţi.

Cheile Ţâsnei

Cheile Țâșnei  sunt o altă opţiune fermecătoare pentru cei care ajung în apropiere de Băile Herculane şi vor să admire frumuseţile naturale din Munţii Mehedinţi. Traseul cheilor este unul dintre cele mai spectaculoase din această zonă, deoarece poteca marcată urcă de-a lungul stâncilor, oferind un peisaj ameţitor asupra întregii văi.

Cheile Turzii

Cheile Turzii este una dintre cele mai cunoscute rezervaţii de acest tip din Transilvania. Pe un teritoriu generos de 324ha, rezervaţia adăposteşte o mulţime de comori naturale, de la animale şi plante, până la roci şi peşteri. Diversitatea biologică, stâncile abrupte şi peisajele pitoreşti sunt cele care atrag tot mai mulţi turişti pe traseele din Cheile Turzii.

Sursa: ghiduri-turistice.info

 

 

 

Articole recomandate!