14 iunie 1990 – Andrei Iliescu, corespondent al agenției France Presse, surprinde una dintre imaginile care aveau să devină emblematice pentru mineriadă: o femeie brunetă, în rochie albastră și sandale, e luată pe sus de doi bărbați tineri purtând salopete și căști de mineri. Toți cei din jurul ei strâng în mâini, amenințător, bâte și bastoane din cauciuc. Femeia își încleștează degetele pe geanta din rafie. Pare că o lume întreagă e în pericol. Nimeni nu-i sare în ajutor…

scrie  scrie pressone.ro.

“Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”

Cel care povestește, într-o descriere de album postat pe Facebook, este fotograful Andrei Iliescu. Ziua era 14 iunie 1990.

Corespondent al agenției France Presse, Andrei Iliescu urcă la etajul I al hotelului Intercontinental, iar de acolo, de pe balconul circular, fotografiază grozăvia din Piață.

Minerii loveau tot ce le ieșea în cale, bărbați, femei, copii. Din când în când priveau spre mine și îmi făceau semne amenințătoare cu bâtele…

În jurul orei 7, el surprinde una dintre imaginile care aveau să devină emblematice pentru mineriada din 13-15 iunie.

O femeie brunetă, în rochie albastră și sandale, e luată pe sus de doi bărbați tineri purtând salopete și căști de mineri. Toți cei din jurul ei strâng în mâini, amenințător, bâte și bastoane din cauciuc. Femeia își încleștează degetele pe geanta din rafie. Pare că o lume întreagă e în pericol. Nimeni nu-i sare în ajutor.

După 25 de ani, fostul președinte Ion Iliescu, care le-a mulțumit minerilor pentru că ar fi “restabilit ordinea” în Piața Universității, este urmărit penal, în dosarul mineriadei din 13-15 iunie, pentru “infracțiuni contra umanității”.

După 25 de ani, ne-am gândit să aflăm cine e femeia în rochie albastră. Dacă mai trăiește și dacă mai e în țară. Am căutat-o și am găsit-o.

O cheamă Ioana-Izabela Odor, a fost cercetătoare la Institutul de Metrologie și are 64 de ani.

Acum e pensionară și ne primește într-o cămăruță doldora de hârtii, ștampile și chitanțe. Femeia curajoasă din 1990 nu vrea să stea deoparte nici astăzi: e președinta asociației de locatari.

Izabela Odor s-a numărat printre cei care și-au prins în piept insigna de “golan”, în semn de protest față de eticheta pe care Ion Iliescu le-o pusese demonstranților din Piața Universității.

Ioana-Izabela Odor
Ioana-Izabela Odor – Foto: Lucian Muntean

În primăvara lui 1990, timp de 52 de zile, kilometrul 0 al Capitalei a fost ocupat de oameni care nu voiau să accepte preluarea puterii de către eșalonul doi al PCR, denumit Frontul Salvării Naționale, care se transformase în partid în ciuda promisiunilor inițiale ale lui Iliescu.

Mii de oameni – chiar zeci de mii la apogeul acelei manifestații-maraton – se adunau în fiecare seară să fie împreună: ascultau discursurile ținute din balconul Universității, se rugau și cântau. Un refren, cu precădere, avea să devină simbolul acelui protest unic în lume:

Mai bine haimana, decât trădător,
Mai bine huligan, decât dictator,
Mai bine golan, decât activist,
Mai bine mort, decât comunist!

Început în 22 aprilie 1990, fenomenul Piața Universității și-a pierdut mult din amploare și magnetism după victoria zdrobitoare, în alegerile din 20 mai, a lui Ion Iliescu (85% din voturi) și a FSN-ului (66%). Liga Studenților se retrăsese dintre organizatori, seara se mai adunau doar o mână de oameni, iar entuziasmul și speranța se risipiseră.

În dimineața de 13 iunie, Poliția a primit ordin să “curețe” Piața, iar Primăria a trimis utilaje să adune corturile, păturile, pancartele și lucrurile personale ale ultimilor rămași în Zona declarată “liberă de neocomunism”.

Izabela Odor și-a pus insigna de “golan” în piept și s-a dus să cânte încă o dată “Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă”.

Violențele au devenit incontrolabile după incendierea unor autobuze ale Poliției, care avea să se dovedească o provocare a autorităților pentru a justifica intervenția în forță.

Izabela Odor, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a fugit la niște rude, să vadă ce se transmite la televizor. “Bineînțeles, nu se dădea nimic pe post, niște minciuni”, își amintește ea.

Dar asta nu a oprit-o.

Și au început să mă bată…

În noaptea aia, 13 spre 14 iunie, am ascultat BBC și am înțeles că au venit minerii în București. Eu, plecând de aici, de la rudele mele, trebuia să merg la metrou, la Romană sau la Universitate. Bineînțeles că m-am dus la Universitate, dimineața, pe la ora 7. Ajung pe bulevard, unde au sediu liberalii astăzi, vizavi de Dalles. Acolo, sus de tot, era forul tutelar al institutului meu. Vizavi, minerii băteau un om cu părul alb și cămașă albă. Îl umpleau de sânge.

Izabela Odor spune că nu s-a gândit să tacă și să treacă mai departe. Ba, mai mult, i-a luat la rost pe agresorii bătrânului.

Aceasta e mărturia ei.

“Am început să fac scandal: Ce-i asta? Asta-i democrație? M-au înconjurat minerii. A apărut un tip cu salopetă albastră și o caschetă de-asta muncitorească, dar pusă nepotrivit. Avea o linie lungă, o riglă.

Eu vorbeam, vociferam. A început să strige: Cucoană, la muncă! La muncă, cucoană!

– Da’ tu ce cauți aicea?, am zis.
– Ah, da?, a făcut, și a fluierat cu două degete băgate-n gură.

În clipa următoare, vă zic, nu știu de unde au apărut niște vlăjgani în salopete negre. Și ăia mi-au traaas niște bastoaanee… Nu știu ce erau, se dădeau mineri, dar costumele erau noi – negre și noi.

Mi-au dat două, așa, iar eu, jap!, i-am dat unuia o palmă. Și au început să mă bată. A început o bătaie cu bastoane de cauciuc. Sigur că mă durea, m-au luat de mâini, se vede-n poză, și, din față de la liberali, de acolo m-au traversat bulevardul să mă ducă… La Poliție! La Poliție!, strigau.”

Bate-o! Trage-i! A strigat: Jos Iliescu!

Nu i-a sărit nimeni în ajutor. Nu era pustiu pe stradă, dar cele câteva femei care erau de față îi încurajau pe mineri.

Când au început să mă bată, erau două-trei femei pe stradă. Una mai coaptă, de-aia cu sacoșe, cum ziceam noi, și una cu care mă certasem cu o seară înainte. Domnule, ce n-am putut să înțeleg a fost… niște femei să vadă o femeie că e luată pe sus de coșcogeamite bărbații, și ele să strige: Așa! Bate-o! Trage-i! A strigat: Jos Iliescu! Așa că de sub ochii lor m-au luat, m-au traversat bulevardul, am ieșit din intersecția Batiștei, și acolo m-am împiedicat și-am căzut la picioarele lor. Mi-am zis: Până aici ți-a fost, dragă! Aici mori!.

Se temea că minerii o vor lovi cu picioarele. Știe, cum a știut și atunci, că ar fi putut s-o omoare sau s-o mutileze. Astăzi, îi mulțumește lui Dumnezeu că a scăpat.

2-Izabela-Odor

“M-au ridicat și m-au dus spre Teatrul Național… Sau spre un hotel? Nu mai țin minte. Acolo era plin de mineri, salopete negre peste tot… Dar, în vestibul, era un individ cu o cămașă albă căruia îi erau prezentați cei prinși. Mai erau o femeie și-un bărbat, mai în vârstă decât mine, bătuți și ei. Am înțeles că îi trimite la Spitalul Colțea. Eu i-am zis: Domnule, eu mă duc la muncă! Ce aveți cu mine? Locuiesc în zonă! Și ăsta s-a uitat la mine și zice: Lăsați-o!

M-au luat de acolo, m-au traversat Piața Universității și m-au scos spre Casa Armatei: Doamnă, de aici mergeți… Eu îi spuneam că nu e bine, că nu știu ce. Din cauza șocului, nu simțeam cât de bătută sunt. Vă dați seama. Dar țineam teorie, îi spuneam – Istoria o să vă pedepsească!

El mi-a zis atunci: Doamnă, sunt oameni scoși din șut și nu mai putem să-i stăpânim! S-a și recomandat, nu mai țin minte cum se numea, dar era inginer. Spre casă, iar m-am întâlnit cu niște femei care aveau sacoșe: Aha! Te-au bătut! Bine ți-au făcut!

La gazeta de perete

Când a ajuns acasă, vecinele i-au sărit în ajutor: au dezbrăcat-o, au spălat-o, au pansat-o. “Eram albastră pe spate, pe șolduri, pe brațe”.

Din fericire, scăpase doar cu vânătăi și cu un dinte rupt. Și-a scos certificat medico-legal și, vreme de două săptămâni, a avut concediu.

Acum, are puterea să glumească. “Dormeam pe burtă, așa, ca broasca”, zice, și se apleacă peste biroul plin de hârtii, cu mâinile răsfirate pe lângă corp.

Fotografia pe care i-o făcuse Andrei Iliescu a văzut-o prima dată în ziarul “Lumea Liberă”, editat în Statele Unite.

“Câțiva români din New York se duceau în aeroport, la cursele spre București, și le dădeau în mână pasagerilor ziarele alea, ca să știe și altă versiune decât aia oficială, care se spunea la noi. Într-un ziar din ăla eram eu, înconjurată de mineri – o poză de sus, în intersecție. Mamă, au pus-o colegii la gazeta de perete, la serviciu!

Acum povestesc și râd, dar atunci nu am putut să vorbesc câteva zile… de emoție, de cât țipasem la ei să mă lase în pace. Mama îmi spusese când eram mai tânără: Dacă te atacă cineva, țipă cât poți de tare! Eu țipam la mineri, ei îmi ziceau să strig: Sus Iliescu! N-am strigat, dar puteam să mor acolo”.

“Să fie o pedeapsă, chiar cu suspendare”

În toți anii care au trecut, Izabela Odor a avut sentimente amestecate față de Ion Iliescu. Mai întâi, l-a urât. Când minerii au venit iar la București, în toamna lui ’91, ca să dea jos Guvernul condus de Petre Roman, a crezut că vede și sfârșitul puterii lui Iliescu.

Deși, cu un an înainte, abia scăpase din mâinile lor, s-a băgat printre ei. Minerii scandau împotriva lui Roman, ea striga: Jos Iliescu!

Mai târziu, la alegerile din 1996, când a câștigat Emil Constantinescu, a crezut iar că se va face dreptate. Dar în 2000 l-a văzut iar pe Iliescu instalat la Cotroceni.

Acum, după ce a aflat că omul ales de trei ori președinte va fi urmărit penal pentru mineriada din 13-15 iunie 1990, acum nu îl vede neapărat cu cătușe la mâini.

Aș vrea să fie o pedeapsă, chiar dacă e cu suspendare. Domnule, pentru că a chemat minerii, le-a mulțumit! Că, pe urmă, pe considerente umanitare, zici fără executare… Trebuie să rămână în istorie că e pedepsit. Nu țin să-l văd pe Iliescu cu cătușe, dar așa ceva nu trebuie să se mai repete, asta e ideea.

După atâția ani în care vinovații au fost protejați – o întreb -, a avut rost să fie bătută în Piața Universității?

“Da!”

“Europa ne-a privit ca atare, lumea întreagă a văzut ce a făcut Iliescu, a văzut atitudinea lui de dictator și cum a înverșunat o clasă socială împotriva altei clase. I-au înverșunat pe mineri, câți erau mineri, împotriva unor demonstranți pentru libertate. Cu măciuci, cu bătăi, nu cu schimb de idei.”

A avut coșmaruri, i-a fost teamă, în toți anii ăștia, când mergea noaptea pe stradă?

“Nu. Eram atât de convinsă că ce am făcut a fost bine și că, într-o zi – iată, după 25 de ani – se va face dreptate, că n-am avut nicio teamă”.

Izabela-Odor
Izabela Odor a trecut peste ură. Azi, poate să zâmbească. Foto: Lucian Muntean

Rochia albastră nu o mai are. A dat-o de pomană, într-o zi ploioasă, unei femei care avea copil mic. Odor de femeie.

Ne petrece până la ieșirea din bloc și, în timp ce coborâm treptele, ne strigă, zâmbitoare:

La revedere și… știți voi: Jos Iliescu!

Sursa: http://pressone.ro/femeia-in-rochie-albastra/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!

1 COMENTARIU

  1. In ziarul ” Adevarul ” a fost o caricatura in timpul evenimentelor descrie , care avea o intrebare …cat de jos…? era o demonstratie grafica …cu plancarde pe care statea scri acelasi slogan…iar un individ avea o plancarda pe care scria ” Cat de JOS ?
    …”..Dar Iliescu a fost ridicat in “sus “…iar Romanoia a coborat in JOS…! Este o realitate trista dar adevarata…

  2. O poveste de viata , sincera , care ar trebui sa ne cutremure , un om moral , cercetatoare a fost pe marginea prapastiei pentru convingerea ei ca DEMOCRATIA si ANTICOMUNISMUL trebuie sa triumfe in Romania post-revolutionara. Niste gunoaie au profitat de naivitatea oamenilor si PRIN DEZINFORMARE SI MANIPULARE s-a ajuns la violente greu de stapanit…MI-AS DORI SA NU SE MAI REPETE DAR MA AMAGESC …ROMANII SANT OI SI SLUGI UMILE SI DUPA 25 DE ANI …PACAT DE OAMENII ACESTIA CU INIMI DE VULTURI CU ASPIRATII INALTE!

  3. Ori sus ,ori jos ,Iliescu ramane tot Iliescu chiar daca ajunge sa simta raceala catuselor pe maini…..sta o luna doua in arest si pe urma il elibereaza ca se inbolnaveste instantaneu ,ca multi altii !

  4. degeaba ne-am expus ….nimeni nu ne da dreptate…asa de sila i-mi este ca nici nu am solicitat certificat de revolutionar cand am vazut cu cata nesimtire spuneau ca au luptat pt democratie..eu am fost 3nopti de garda la primaria capitalei cu cativa colegi de la I.M.G.B intre craciun si revelion ,cu armament si cartuse de razboi si as fi foarte fericit daca cineva i-si aduce aminte si poateconfirma.Ma numesc ciobanu florian si am fost caporal de schimb..si culmea ironiei comandantul garzii a fost din partea armatei fostul meu sef de stat major din timpul executarii serviciului militar de la UM01462 Aiexandria dl.lt.mj.RAICU ILIE.Va aduce-ti aminte ca am drmit gramada pe niste saltele intinse pe jos , si cu ce ne-am ales…cu o pereche de bocanci de piele galbeni de la ajutoare si contra cost pepsi si tigari bt de la bufetul primariei.Am fost si pe 22 in sediul cc imediat dupa ce a zburat ceausescu …am urcat pana pe acoperis..am multe de povestit poate va aduceti aminte care ati fost acolo..care ati purtat in semn pacifist carpa alba legata de brat ..si multe altele..cum a inceput la IMGB revolta..numai noi povestind putem aduce unele ade varuri la iveala nu cei care se cearta si acum pe la anumite posturi tv .Astept amintiri adevarate care le pot cnfirma mai multe persoane ca sa poata deveni veridice nu niste false declaratii de luptatori…VA ASTEPT…

  5. Ce pacat ca dupa atita vreme Iliescu si cei din anturajul lui nu au fost niciodata pedepsiti… Cit despre mine, minerii in turul 1 si in turul 2 adusi la Bucuresti de catre Iliescu m-au scarbit atit de mult – dupa traiul din comunism, incit am luat decizia inteleapta sa plec din Romania, ceea ce am si facut f. curind dupa circul minerilor si democratia cu “emanatie” FSN-ista… RUSINE ca nici dupa 25 de ani Iliescu si anturajul lui e inca liber si nu au fost intemnitati pt. astfel de fapte….

  6. Daca marea majoritate a romanilor, ar fi avut curajul si demnitatea acestei femei, Romania nu mai trecea dupa revolutie, prin toate nenorocirile prin care a trecut. Eu nu prea cunosc bine, cum s-au petrecut lucrurile, atunci la revolutie., deoarece sunt plecat din Romania, inca din 1972. Dar dupa parerea mea si a multor romani din diaspora, de atunci, eu cred ca Iliescu, trebuia asezat langa cuplu Ceausescu, iar executia, trebuia sa inceapa cu el. Atunci nu ar mai fi avut nimeni curajul, din esalonul doi, sa iasa in fata si sa pretinda conducerea Romaniei. Iar in ziua de azi, in Romania, s-ar fi trait mult mai bine

  7. din cauza la niste haimanale de gurvenatori romania este asa cum este..si mai ales acum gurvernul care este ne fura 89,99% din alocatii din pensii din salarii din ori..dar stau si ma gandesc cand se duce pe lumea cea lanta va lua ceva cu iei??mai ales domnul ponta..domnul traian basescu domnul crin antonescu.??

  8. i.iliescu e groparu’ nostru… in ’90 si pe mine m-au alergat “minerii”, k nu erau aia mineri cum nu sint yo… ii urez satrapului i.iliescu sa putrezeasca de viu!

  9. mai bine mai tarziu decat niciodata……..dar totusi e prea tarziu……..de atunci…..trebuia sa fie satul de puscarie acum………

  10. eeeeei ciuma rosie continua sa conduca aceasta tara ,care a ajuns cu 3 milioane de refugiati economici raspinditi in toate colturile pamintului ! Iar generalul IZMANA umbla cu escorta cu politisti si girofaruri ! Suntem o tara de timpiti cu minerisi intelectuali de-a valma,nemultumiti cu totii ! Vai de capul romanilor ! Traiasca Comunismul in continuare !

  11. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri de acel 14 iunie 1990 , eram lider de sindicat la o fabrică bucureșteană , Metalo-Globus .
    Eram preocupat atunci de felul cum vom aduce banii de la bancă , fiind zi de salariu , iar orașul era înpânzit de mineri ! După ce am rezolvat ăsta , oamenii erau deja încolonați pentru a ieși să își exprime recunoștința față de mineri . Cine i-a pregătit , cine i-a încolonat , rămâne un mister . Cert e un singur lucru , fiind liderul lor a trebuit să merg cu ei . Ajungând la Teatrul Național ca din întâmplare un fost coleg de grădiniță , de școală , de servici , care între timp devenise maior de miliție ne-a întâmpinat aducându-ne la cunoștință că , în casa lui Rațiu s-au găsit droguri , mașini de tipărit bani și multe altele ! Acum înțelegeți despre ce e vorba şi cine a regizat totul ?

  12. Nu faceti o lauda din asta ,va invatat mineri ce este democratia cu paru,Sincer mie mi-ar fi rusine sa ma dau drept victima a minerilor Ce-ati vrut ,Jos Iliescu ,,si eu am vrut dar a trebuit sa respect legile si vointa poporului,Pina nu vedem birna din ochi nostri, In Romania numai hoti si prosti o sa ne conduca

  13. Am fost prezenta la aceste oribile manifestari,dupa atatia ani nu pot uita fetele unora,bataile,mirosul lor ,barbari,imi era frica de lancile lor,vedeam si auzeam tipete de oameni nevinovati,pe partea stanga imediat dupa statia de metrou un batranel imbracat intr-o camasa sintetica bleo,cu parul alb a fost pus la zid si il loveau spunea va rog va rog,nu am facut nimic,nu ma omorati,un altul tanar il tineau doi mineri si altii din spate il loveau,,,,scene de groaza cand au incediat hotelul unde stateam,casa lui Ratiu,camionul in flacari,m-au legititam si pe mine,nu mi-au facut nimic dar am avut cea mai mare frica din viata ea,nu pot uita,m-au veneau doua camioane din Piata Romana erau multi galagiosi si cand ma gandesc ca femeile le aduceau mancare si apa vedeau cum sunt schilodati oameni si se bucurau,nu ii oprea nimeni,putin spus la ce am trait daca si acum am in imagine si parca mirosul il simt,ptr mine ceea ce a facut dl Iliescu e pre tarziu sa dea socoteala este o tragedie a istoriei,daca tot am comentat cred ca a mai fost o doamna imbracata in albastru batuta dar avea o altfel de sacosa stiu ca tipa (eu m-am strecurat si am plecat)

  14. Maresalul Antonescu a condus o tara: Romania si a condus-o bine in vremuri grele de razboi mondial ! A condus armata si-a facut-o sa fie respectata si puternica, n-a gresit cu nimic servind tara aceasta cu inteligenta, devotament onoare si sacrificiu, aparandu-i granitele. Drept recunostinta, regele nu l-a gratiat si l-a condamnat la moarte impreuna cu PNT(taranistii) prin impuscare. Pentru tradarea Romaniei la lovitura de stat din ’89 pana azi, cei care au tradat si-au vandut tara cu ape , pamant si aer cu tot, de ce inca ne conduc din partide politice, ce continua sa ne dezmembreze sub ochii fortelor democratiei pe pamant,(americanii), care ne-au cotropit si-au dat mana cu dusmanul rus stergand pantofii cu tricolorul nostru si cu viata noastra?! Pana cand vor sta prostanii din popor sa astepte sa pice perele malaiete in gurile cascate, ca deh, asta fac prostanii…?! Ce ni se intampla noua e ceva ce a fost exersat si pus in practica si altora, dar daca tot n-am priceput nici dupa 26 de ani ce se intampla, uite ca ne vom desfiinta ca tara si neam! E mai bine, prostanilor?! Slugi care asteptati sa va salveze partidele investite cu democratia originala de la PCR-FSN cu, tatucul Iliescovici, Brucan, …Basescu, pana la Junker, americani, Putin…, USB-ul lui Dan Nicusor , Clotilde…ce nume frateee…

  15. Admiratie si respect, pt aceasta Doamna si cei asemenea ei, care au protestat in Piata Universitatii ! Lucram in sch.1 si la Stirile Radio de la ora 5, am auzit ca la apelul d-lui iliescu, au sosit in Bucuresti primele grupuri (sau detasamente?) de mineri ! Ma intrebam, ore ce urmeaza ? Si am vazut ce…

  16. Ion Iliescu a fost cel mai mare rau ce i se putea intampla romaniei, a vandut tara, ne-a vandut si pe noi, el stiind din 1987 ca va fi presedintele tarii, totul a fost regizat din nainte. Nu suntem un popor prost, vedem ce se intampla, dar nu putem face nimic. Daca se dorea binele nostru nu aparea acea revolutie pusa la cale de cei care sunt la putere, sa traiasca ei bine. Ceausescu pregatea ceva frumos pentru tara sa, numai ca cei de afara si-au dat seama si le-au executat pe loc. Suntem cine suntem dar un patriot la puterea tarii nu o sa vedem prea curand.

  17. În acea perioadă mergeam și eu seara la “Universitate”, mă simțeam bine acolo printre golanii mei. Cineva acolo sus m-a protejat atât pe 21 dec. ’89 cât și în zilele acelea, că trebuia să mai merg și la serviciu. Oricum eu nu sunt un așa bun samaritean ca dna Odor, să iert toate crimele comise de I. Iliescu de-a lungul timpului. Eu l-aș vrea în încisoare pentru a simții, măcar o mică parte din ce au simțit deținuții politici, în închisorile comuniste.

  18. pe vremea aceea lucram la centrul de creatie al UCECOM-ULUI in calea PLEVNEI ,creator de moda (designer),statusem toata vara la Universitate ,,,in ziua de 13 cu eicheta de GOLAN in piept am ajuns la serviciu dupaca am trecut pe la UNIVERSITATE ,unde am primit o garoafa rosie la ora aprox ora 8 dim de la un personaj ce a iesit de la INTERCONTINENTAL cu un buchet imens de flori ….le daruia celor de pe strada ,,,,,ajunsa la sevici am incercat sa plec pe la ora 11-12 ,usile erau blocate ….am fost retinuti fortat …deja lucrurile erau grave in centru ,,la ora 15 ni s-a permis plecarea ,am luat troleibuzul 85 doar pina la primaria gen ,apoi pe jos …in spatele meu mergeau un grup de croitorese in frunte cu sefa lor care erau bucuroase de ce vedeau ,eu amarita …..la intrarea la metrou la muzeul SUTZU ….mineri pe trepte ,haos si lume speriata …..sefa croitoreselor i-a informat pe mineri ca toata vara am stat la UNIVERSITATE si ca ar face bine sa mi se dea o lectie ……am fost atit de dirza si le-am dat ordin ca la armata (atunci a fost singurul moment in care mi-am dat seama ca mi-a folosit ca am facut armata in facultate si ca am fost loctiitor la comanda )incit minerii nu au miscat un deget …….am ajuns acasa ,a doua zi mi-am dat demisia …nu-mi mai trebuia nimic ,imi era sila de tot si toate

  19. Mai Mitica Ionita !! Cum poti sa vorbesti ca un retardat ?? Ca “razbunarea e arma prostilor ” !! Inseamna ca tu ai fost printeaia care strigau “Bate-o , trage-i ” !! Rusine sa-ti fie !! ce s-a petrcut acolo nu trebuie uitat si nici iertat ! Iliescu trebuie sa plateasca !! Au murit oameni , au fost batuti crunt , au fost umiliti …. Ar trebuii sa te ascunzi si sa nu mai spui nimic toata viata !!!