in ,

Fundătura Ponorului, un colț de rai în Munții Șureanu

Masivul Șureanu adăpostește unul dintre cele mai frumoase locuri din România: Fundătura Ponorului. Relieful, reprezentat de versanţi repezi și coame montane și deluroase cu înălțimi medii și netede, este acoperit de păduri de conifere și foioase. Pe fundul depresiunii regăsim râul Ponor. Lunca râului poartă și numele de Palma lui Dumnezeu datorită frumuseții sale. Aici își adună ciobanii oile și vacile la păscut pe timp de vară.

12108847_874880575937278_980652014642756915_n-620x264

„La Fundătura Ponorului se ajunge de pe șoseaua ce duce spre Petroșani din Hațeg. Din localitatea Ponor cotiți pe un drum la stânga spre satul Federi. Acest loc reprezintă, de fapt, o zonă joasă aflată în Masivul Șureanu, ca un coloseum, ce este înconjurat de munți înalți.” (pressalert.ro)

Lunca-Ponorului-7

Zona face parte din Parcul Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina, arie protejată de interes național, care se află în grupa muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând lanțului muntos al Carpaților Meridionali, în partea sudică a județului Hunedoara, pe teritoriile administrative ale comunelor Baru, Boșorod, Bănița, Orăștioara de Sus și Pui.

Fundatura-Ponor_1278

Parcul natural cuprinde între limitele sale șase din cele mai spectaculoase rezervații naturale ale județului Hunedoara: Complexul carstic Ponorâci-Cioclovina, Peștera Tecuri, Peștera Șura Mare, Cheile Crivadiei, Locul fosilifer Ohaba-Ponor, Peștera Bolii. Totodată aici se află siturile arheologice aflate în Patrimoniul UNESCO de la Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Luncani-Piatra Roșie și așezările etnografice autentice din Platforma Luncanilor. (wikipedia)

12108847_874880575937278_980652014642756915_n

Mădălina Corina Diaconu

surse: greatnews.ro, bezergheanu.com, intufisuri.ro, wikipedia, .pressalert.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!

1 Comments