Laurențiu Barbu
Mătcălăul este o ființă, un fel de semizeu, de erou din mitologia greco-romană, jumătate om, jumătate esență divină, foarte frumos și deopotrivă nemuritor și care se plimbă pe Pământ între Sântoader și Rusalii, dar pe care nimeni nu îl poate vedea.
La fel ca în cazul sărbătorilor care încheie Noul An, ne-am aștepta ca și după Paști să apară un vid. Nimic mai greșit. Ca și în cadrul complexului de rituri care precedă Paștele, celebrările post-pascale sunt și numeroase și spectaculoase și semnificative. Amintim în acest sens, Joile Verzi, Duminica Tomii, Prohoadele, Lunea morților, Mătcălăul, Paștele Cailor, Rusaliile, Caloianul, etc.
Mătcălăul este una dintre cele mai interesante și mai frumoase credințe populare. Potrivit tradiției bănățene, Mătcălăul este o ființă, un fel de semizeu, de erou din mitologia greco-romană, jumătate om, jumătate esență divină, foarte frumos și deopotrivă nemuritor și care se plimbă pe Pământ între Sântoader și Rusalii, dar pe care nimeni nu îl poate vedea. (Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994, p. 248).
Recunoaștem aici cu ușurință trăsăturile Zburătorului, cel care în mitologia românească, vine și fură inimile și mințile fetelor mari. Legătura sa cu Paștele este strânsă. Celebrarea sa se face la ”Paștile Mici”, sau lunea după Paști ori, cel mai frecvent în ziua de marți de după Paști. Este ținută cu restricție riguroasă de nemuncă mai ales la bărbați, căci dacă aceștia ar ara ogoarele în această zi (sărbătoare, iată, a unui alt fel de zeu al iubirii la români), ar atrage după sine trăsnetul. Șirul manifestărilor și credințelor nu se oprește însă aici.
Cu prilejul acestei sărbători are loc una dintre cele mai interesante manifestări rituale și anume: ”mătcuțitul”, sau ”însurățitul”;”În ziua de Mătcălău adecă, pretutindeni în Banat este datină de a se aduna mai multe fete la un loc și a se mătcuța, adecă de a se prinde mătcuțe, văruice, surori, a se însurăți, după cum se înfârtățesc feciorii, adecă după cum se prind aceștia fărtați sau frați de cruce” (Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994, p. 249).
Avem de-a face așadar, cu un fenomen (dealtfel foarte rar) de ”confrerie” de tip feminin. Cele de tip masculin cu mai puține secrete, multe dintre ele, fiind însă mult mai cunoscute și mai rezistente ca manifestare, în timp. Surorile fac și un legământ. Se vor îmbrăca la fel de sărbători, se vor înfățișa în zilele de sărbătoare numai împreună, ținându-se legate de mâini.
Ritualul este complex, conținând și jurăminte de ajutorare, implicând responsabilități majore, cum ar fi, pecetluirea ritualului cu bani de argint (argintul fiind metalul preferat în vrăji, farmece) etc.
Sursa: imperialtransilvania.com
