Laurențiu Barbu
Maria Amarghioalei (numele real al artistei) s-a născut la 14 ianuarie 1939 în Pufești, jud. Vrancea. Când avea 9 ani, Maria s-a mutat în București împreună cu mama ei. Aici a studiat coregrafia la Palatul Pionierilor din București, iar mai târziu a luat lecții de canto.
În 1956 s-a angajat ca figurant în corp-ansamblu de balet al teatrului de revistă „Constantin Tănase”. Un an mai târziu a debutat ca solistă în teatrul de revista „O seară la estradă”. Atunci a interpretat cântecul „Ciand” din filmul „Vagabondul”, film pe care l-a revăzut de 50 de ori pentru a învăța mai bine pronunția cuvintelor din cântec. „Am avut un succes nesperat, cu multe bisuri” mărturisește artista într-un interviu pentru jurnalul.ro. De atunci, cariera artistei a luat avânt. „Apreciez că am cântat în peste 15.000 de concerte… Publicul era admirativ, dar într-un fel nemilos cu bisurile cerute. Nu glumesc dacă vă spun că pe locul unde cântam, lăsam adesea urma transpirației care curgea pe mine din cauza emoțiilor, a efortului, a pasiunii cu care răspundeam așteptării publicului”, mărturisește artista în același interviu.
Ulterior ea a învățat limba hindi prin corespondență și a început sa dea concerte secondată de Orchestra de estradă a Radioteleviziunii, dirijor Sile Dinicu. Faima ei a ajuns repede și peste hotare. A fost invitată specială în India, unde calitățile i-au fost recunoscute de public.
„Eu am reușit! Am ajuns la New Delhi, la invitația doamnei Indira Gandhi, care a fost uimită și încântată de interpretarea mea, după un eveniment comentat mult în India: călătoria Beatles-ilor în Țara Gangelui, pentru meditație și inspirație din cultura milenară indiană. Am citit în ziarele locale că multor indieni nu le-a plăcut interpretarea lor la sitar în cântecele indiene, socotind-o „fadă”. Din fericire, eu am avut o primire prietenoasă din partea ziariștilor și a publicului indian. Poate pentru că am fost mai fidelă specificului lor național multisecular. Nu știu dacă e o performanță laudativă sau nu. Le-am respectat doar tradițiile și, dacă s-a putut, să fiu și originală într-un anumit fel, și performantă… Oricum, m-a bucurat că indienii considerau că le „reprezint muzica” mai bine decât unele cântărețe de-ale lor. Asta mi-a conferit o anumită „unicitate”. Asta mi-a adus și un contract la Carnegie Hall ”, mărturisește Naarghita în același interviu. A primit chiar și o propunere de a juca într-un film alături de fratele lui Raj Kapoor, dar unele probleme birocratice au determinat-o să nu onoreze contractul. Nu doar calitățile ei vocale au făcut-o să fie atât de apreciată, cât și dansul și flexibilitatea neobișnuită a mâinilor ei, mai precis a degetelor sale. Artista mărturisea că avea oglinzi în toată casa pentru a putea studia în orice moment o mișcare de dans sau o mudră (un gest specific al mâinilor).
După moartea mamei ei, artista nu și-a mai găsit puterea să cânte și a intrat într-un con de umbră. A renunțat timp de 18 ani la cariera ei. Pentru că nu avea un venit de la stat, Naarghita a trăit într-o sărăcie greu de imaginat. În ultimul an al vieții ei locuia într-un apartament închiriat unde vânduse, pentru a putea supraviețui, tot ce avea mai de preț pana atunci, inclusiv o ediție de lux, legată în piele, a Enciclopediei Britanica. Singurele ei bunuri rămase erau două icoane mari, de altar, pe care nu se îndurase sa le vândă.
Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/naarghita-cantareata-romanca-de-muzica-indiana-a-fost-mai-apreciata-in-india-decat-beatles/
