Județul Galați este situat în estul României, la intersecția celor 3 provincii istorice ale țării noastre (Muntenia, Moldova și Dobrogea), fiind caracterizat de un relief tabular, fapt ce oferă o priveliște cu înălțimi joase, cuprinse între 5-10 m (în partea de sud a acestuia) și 310 m (în nord).

Orașul Galați, reședința de județ, are o istorie aparte, datorită faptului că este amplasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană. Este un oraș vechi, dezvoltat pe locul unei așezări dacice iar prima atestare documentară a acestuia datează din 1445, într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea.

Cele mai frumoase locuri din Galați, care merită vizitate, sunt: Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza (unde sunt expuse piese de mobilier din cele mai reprezentative stiluri ale epocii, veșminte și accesorii vestimentare), Castrul Roman de la Tirighina-Barboși, Lacul Brateș (cel mai mare lac de luncă din România), muzee, păduri, faleza Dunării etc.

Catedrala ortodoxă din orașul Galaţi, județul Galați

Catedrala ortodoxă din Galaţi sau Catedrala Arhiepiscopiei Dunărea de Jos este amplasată pe Calea Domnească, o artera principală a oraşului Galaţi. Construcţia catedralei s-a desfăşurat între anii 1906- 1917 – conform planurilor a doi arhitecţi importanţi ai vremii: Petre Antonescu şi Ştefan Burcuş.

Ca­tedrala Arhiepiscopală este impresionantă prin proporţiile sale armonioase şi prin ornamentaţie exterioară şi interioară boagată. Arhitectura pridvorului întregeşte aspectul monumental al catedralei.

Decoraţiunile faţadelor constau în registre succe­sive de motive româneşti, locale, dar şi bizantine şi elemente geometrice. Pictura interioarelor este realizată prin tehnica fresco, în stilul neobizantin.

Catedrala adăposteşte în racle de argint moaştele Sfântului Apostol Andrei, precum şi ale altor sfinţi, Sfântul Haralambie, Sfân­tul Eftimie cel Mare, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ştefan, Sfântul Gheorghe, Sfânta Maria Magdalena, Sfân­tul loan Gură de Aur etc.

Mănăstirea Vladimirești din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați

Manastirea Vladimiresti din comuna Tudor Vladimirescu

Manastirea Vladimiresti se afla la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu din judetul Galati.

Manastirea a fost ctitorita in anul 1938, de catre Veronica Gurau, pe terenul primit ca zestre din partea parintilor sai.

Biserica mare a fost inaltata intre anii 1941 si 1943, este in forma de cruce, in stilmoldovenesc, si are hramul Adormirea Maicii Domnului. Construita in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, biserica mare este impodobita la exterior cu un brau de icoane lucrate in mozaic, opera pictorului Gheorghe Raducanu. Deasupra intrarii se afla icoana Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii. In partea inferioara, tot la exterior, biserica este inconjurata de un brau de icoane de sfinti in marime naturala, aplicate in firide in anul 1992.

La rasarit de biserica se afla paraclisul cu hramul Izvorul Tamaduirii (1939), ctitorit de arhim. Visarion Nicolau. Pictura bisericii a fost realizata in anul 1990. La 15 august 1991 Paraclisul a fost sfintit de catre Prea Sfintitul Episcop Casian Craciun.

Manastirea Vladimiresti a fost inchisa pe 14 februarie 1956 si redeschisa in martie 1990.

Manastirea Vladimiresti detine ateliere de pictura, sculptura de rame si mobilier bisericesc, de inramat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale si covoare.

Bine de stiut:

Muzeul detine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se pastreaza crucea de lemn sau “crucea din porumb” cu care s-a insemnat locul Sfantului Altar la aratarea semnului dumnezeiesc.

Biserica fortificată Sf. Precista din orașul Galați, județul Galați

Biserica fortificata Sf. Precista din Galati

Biserica fortificata Sf. Precista din Galati este cel mai vechi monument istoric din oras, fiind sfintita ca lacas de cult in septembrie 1647, in timpul domnitorului Vasile Lupu.

In secolul al XVII-lea, aceasta indeplinea o dubla functie: lacas de cult si cetate de aparare impotriva cotropitorilor.

De-a lungul timpului, Biserica fortificata Sfanta Precista a trecut prin multe incercari: a fost arsa de turci, distrusa in razboaiele ruso-otomano-austriece si jefuita. Abia in anul 1831 a fost restaurata pentru prima data.

Arhitectura este romaneasca si prezinta elemente specifice. Turnul este prevazut cu o camera pentru ascunderea valorilor, cu doua metereze si o usa de acces.

Al doilea nivel e prevazut cu ferestre si metereze. Un alt element de aparare este podul intarit, alcatuit din doua parti, una deasupra naosului si alta deasupra altarului. Podul este prevazut cu 28 de metereze.

Se spune ca exista un tunel secret pe sub Dunare de la Biserica fortificata Sfanta Precista din Galati pana pe malul celalalt al fluviului, pentru a putea ascunde bunurile si a scapa de atacurile vrajmasilor.

In perioada 1991-1994 a avut loc ultima consolidare a lacasului de cult.

Grădina Zoologică din județul Galați

Grădina Zoologică din Galați

Grădina Zoologică din Galați reprezintă un veritabil punct de interes atât pentru turiști, cât mai ales pentru copiii localității.

Grădină Zoologică din Galați  are o întindere destul de mare, de circa 7 hectare.

Aici, iubitorii de animale pot admira o serie de specii rare de animale, fiind bine îngrijite și conservate. În prezent, aceasta se află într-un proces de reamenajare, fiind destul de bine dotate diferite adăposturi din incintă sa.

În plus, iubitorii de echitație, precum și cei care își doresc să ia câteva cursuri în acest sens pot opta pentru câteva ore de călărit în aer liber, caii crescuți în cadrul acesteia fiind destul de bine antrenați, pentru a face față până și nevoilor persoanelor începatoare.

Bine de știut:

Grădina Zoologică din Galați mai poartă denumirea de Zoo Garboavele, numele fiind dat de la pădurea în care se afla situată. La construcția sa au participat o serie întreagă de specialiști din cadrul Asociației Europene a Animalelor și Faunei Acvatice.

Grădina Botanică din orașul Galați, județul Galați

Gradina Botanica din Galati

Gradina Botanica din Galati a fost infiintata in anul 1990 ca sectie a unei noi institutii muzeala „Complexul Muzeal de Stiintele Naturii”, Gradina Botanica domina malul stang al Dunarii la Galati.

Grădina se intinde pe o suprafata de 18 ha si este structurata pe sase sectoare: ornamental, sere, plante utile, rosarium, flora si vegetatia Romaniei (5,3 ha), flora Globului.

Aici se gasesc colectii de plante din zonele tropicale si subtropicale (cactusi, euforbii, palmieri, crotoni, muscate, begonii etc.), peste 200 soiuri de trandafiri, o replica a unei gradini japoneze (cu lampion, cascada si nuferi).

Flora si vegetatia Romaniei se impune de pe versantul sudic insorit al gradinii prin speciile de arbori si arbusti – peste 3000 exemplare. Padurea de conifere, cu 200 de molizi si 40 de brazi, este unicat în România, la altitudinea de 46 m.

Patrimoniul Gradinii Botanice este format din 260.846 de exemplare de arbori, arbusti si flori, din 1.542 de specii, unele foarte rare, aflate pe cale de disparitie.

 Lacul Brates din orașul Galați, județul Galați

Lacul Brates din Galati

Situat in sudul Moldovei, la confluenta Prutului cu Dunarea, Lacul Brates este unul dintre cele mai mari lacuri din Romania.

Supranumit „Balatonul Romaniei”, acesta are o suprafata de 2.120 ha si o adancime medie de 3 m. Exista insa si portiuni unde adancimea e mai mica de 1 m.

Lacul Brates este o baza importanta de pescuit, cele mai indicate zone fiind cele de pe latura de est si cea de nord. Pescarii pot prinde aici platica, salau, caras, crap, cteno, novac.

Pe malul stang al lacului a fost amenajata o plaja cu nisip, accesul facandu-se contra unei taxe. Vizitatorii pot gasi aici locuri de cazare, un restaurant cu terasa, spatii de joaca pentru copii si locuri pentru grătar.

Lacul Brates reprezinta o atractie turistica destul de cautata in judetul Galati.

Ca peisaj, lacul Brates este de o frumusete rara. Totodata, este locul ideal pentru cei care vor sa fuga departe de oras si sa se relaxeze cateva zile intr-un colt placut si linistit.

Muzeul de Artă Vizuală din orașul Galați, județul Galați

Muzeul de Arta Vizuala din Galati

Muzeul de Arta Vizuala din Galati este primul muzeu de arta contemporana romaneasca din tara.

La muzeul de arta se gasesc cele mai importante colectii de pictura, sculptura, grafica si arta decorativa (tapiserie, ceramica, sticla). O parte mai restransa a colectiilor de pictura, sculptura si grafica, o constituie cateva piese din secolul al XIX-lea si din perioada interbelica. Cea mai mare parte a patrimoniului fiind format din piese de arta contemporana romaneasca realizate in special intre 1967 – 2000 (Horia Bernea, I. Gheorghiu, I. Salisteanu, Marin Gherasim, Ana Lupas, Gheorghe Apostu, Ion Tuculescu, Corneliu Baba etc.)

Cele 400 de opere expuse in salile muzeului sau in parc, in aer liber, constituie o selectie dintr-un patrimoniu mult mai amplu, adesea imbogatit cu un patrimoniu virtual al artistilor afirmati in ultimii 50 de ani, prezenti in expozitiile temporare ale muzeului.

Muzeul Mixt Tecuci din orașul Tecuci, județul Galați

Muzeul Mixt Tecuci din Tecuci

Muzeul Mixt Tecuci a fost infiintat pe baza colectiilor particulare ale lui Mihai Dimitriu si Constantin Solomon, intr-o cladire donata de Teodor Cincu. Muzeul a functionat pana in 1934 in cadrul Liceului Comercial din Tecuci.

Dintre exponate mentionam: piese din neolitic (topoare, cutite, rasnite, ceramica din culturile Cucuteni si Cris); epoca bronzului (ceramica de Monteoru); epoca fierului (vase de provizii); ulcior cu masca zeului Dionysos; depozite de podoabe si arme dacice (sec. IV-III a.Ch.); tezaurul de monede emise de cetatea Callatis, din bronz aurit (sec. III a.Ch.); pahar de sticla cu inscriptie greceasca (sec. IV p.Ch.); maxilar fosil de rinocer lanos etc.

Din 1934 muzeul s-a imbogatit cu colectia de arheologie achizitionata de la Mihai Dimitriu si cu o colectie de coleoptere apartinand prof. Alecu Alesinschi.

In 1974, patrimoniul muzeului a fost imbogatit cu materialul arheologic provenit din campaniile efectuate de profesorii Radu si Ecaterina Vulpe in statiunea de la Poiana-Nicoresti.

Cladirea actuala este monument de arhitectura si a fost construita in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. A suferit o restaurare a interioarelor in 1965 si este in curs de restaurare la exterior.

 Parcul lui Pazvante din orașul Tecuci, județul Galați

Parcul lui Pazvante din Tecuci

Parcul Central din orasul Tecuci este cunoscut de localnici ca “Parcul lui Pazvante”, acesta se gaseste in spatele catedralei Sf. Gheorghe, chiar in centrul orasului.

Un amestec de flori multicolore, pasari exotice si lucrari monumentale, aruncate aparent la intâmplare, au transformat vechiul parc central al urbei in atracţia orasului prafuit.

„Coltul de rai tecucean sau “Parcul lui Pazvante” este o autentinca oaza de verdeata predestinata recreerii si bucuriei de a trai, un loc parca incredintat de Dumnezeu unui om vrednic si foarte pasionat. Aici isi dau intalnire, ca nicaieri in alta parte, florile multicolore si incarcate de parfumuri, ciripitul …”

Bine de stiut:

Reamenajarea Gradinii Publice continua si astazi sub supravegherea inspirata si responsabila a lui Vasile Danaila Pazvante.


Sursa: locuridinromania.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!