Patimile Domnicăi Burdeț

Numele Domnicăi Burdeț (1932-1994) mai figurează doar în arhiva Securității, pe o piatră de mormânt din Rebrișoara (Bistrița-Năsăud) și în memoria celor puțini care i-au aflat povestea.

La 16 ani și două luni a fost ridicată de la Școala Normală din Năsăud, în timpul tezei la matematică, și dusă în beciul Securității Bistrița pentru a fi bătută cu bestialitate în fața tatălui ei.

Acesta era membru al Ligii Naționale Creștine, o organizație anticomunistă din Transilvania care a adunat câteva zeci de simpatizanți între anii 1948 și 1949 din comunele Rebra, Rebrișoara, Parva și Lușca. Comandantul organizației era Leonida Bodiu, fost ofițer al armatei române.

Erau socotiți „elemente antidemocratice” și „dușmani înverșunați ai regimului comunist”.

Adunați în jurul admirației pentru Iuliu Maniu și al unui aparat de radio la care ascultau clandestin Vocea Americii, partizanii așteptau intervenția anglo-americanilor în România.

Adeziunea lor totală era consfințită printr-un jurământ.

„În numele lui Dumnezeu cel Atotputernic, jur credință Majestății Sale Regelui Mihai I și națiunii mele românești, să lupt pentru eliberarea ei din jugul comunist. Jur credință Comitetului Ligii Naționale Creștine contra comunismului, supunere Statutului și tuturor hotărârilor sale în orice împrejurare. Jur să păstrez cu sfințenie toate secretele sale față de orișicine. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Secretele puteau fi păstrate față de oricine, cu excepția inchizitorilor celei mai temute instituții din acei ani. Mii de file se adunau la dosarul ce avea într-un final să condamne mișcarea Liga Națională Creștină.

Turnători de profesie, trădători voluntari sau oameni determinați să mărturisească sub tortură au trasat cercul suspecților. Adversarii sistemului au fost anihilați prin crimă și prin ani grei de închisoare.

Visa să se facă învățătoare

Domnica, o adolescentă cu părul lung, cârlionțat, ce visa să devină învățătoare, a fost învinuită pentru favorizarea infractorului. A făcut, din momentul arestării, un an de temniță grea, o parte la Securitatea Bistrița, cealaltă la Penitenciarul din Cluj, perioadă în care a fost bătută aproape zilnic.

Noaptea, în celulă, cânta pricesne în șoaptă. A doua zi se împărtășea iar de la izvorul suferinței.

La 11 februarie 1950 a fost eliberată și urcată în trenul spre Bistrița. Nu înainte de a fi agresată pentru ultima oară. Era modul călăilor ei de a-și lua rămas-bun. Avea 17 ani și două luni.

Când a ajuns acasă a aflat că tatăl său, Ioan Burdeț, a fost ucis de Securitate în vara lui ’49, de Sânziene. Pe Dealul Crucii, la hotarul dintre satele Nepos, Rebra și Rebrișoara, alături de Leonida Bodiu și Dumitru Toader, figurile proeminente ale Ligii Naționale Creștine.

---

 

Cum a luat naștere Liga Națională Creștină

Născut la Poiana Ilvei, la 16 ianuarie 1918, Leonida Bodiu (foto, jos) a urmat o carieră militară cu studii la Liceul Militar din Târgu-Mureș, Școala Militară din Sibiu și Academia Militară din București.

„Garda Albă – o formaţiune de rezistenţă anticomunistă din estul Transilvaniei (1948-1949)” e un studiu care a refăcut traseul lui Bodiu pe baza mai multor mărturii și a dosarului de Securitate al acestuia.

„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la luptele din Crimeea, unde a căzut prizonier la sovietici, care l-au trimis în lagărul de la Kuibîşev. Poate pentru a scăpa de groaznicele condiţii din Gulagul administrat de NKVD, poate din convingere, Leonida Bodiu s-a înscris în Divizia Tudor Vladimirescu, unde a fost avansat la gradul de căpitan.

Cu această unitate de foşti prizonieri români avea să ajungă până în Cehoslovacia, luând parte la luptele împotriva Wehrmachtului.

În timpul unei misiuni în Munţii Tatra a căzut prizonier sau s-a predat (există contradicţii între mărturii) şi a ajuns într-un lagăr din Germania. Acolo s-ar fi întâlnit întâmplător cu un general german – al cărui translator fusese în ţară, înainte de a pleca pe frontul de Răsărit –, care l-a eliberat şi i-a oferit o slujbă.

Adevărata eliberare a venit însă din partea trupelor americane, în 1945. Se pare că dorul de casă l-a determinat pe Leonida Bodiu să plece spre ţară în vara anului 1947. Însă a fost arestat la graniţă, confiscându-i-se şi toate bunurile pe care le avea asupra sa.

I s-a înscenat un proces, în stare de libertate, care a durat mai mult de un an şi pe care l-a câştigat. Atunci s-ar fi retrezit în el sentimentele anticomuniste care se manifestaseră în timpul liceului.

Leonida Bodiu a dat în judecată statul român, cerând restituirea lucrurilor confiscate la intrarea în ţară, reîncadrarea în armata română şi plata soldei restante. Toate acestea au determinat însă autorităţile comuniste să repună pe rol dosarul cu precedentul său proces, însoţit de învinuirea că era trădător de patrie.

În mod intenţionat, citaţia i-a fost trimisă cu întârziere, ceea ce a permis judecarea şi condamnarea sa la 25 de ani muncă silnică pentru dezertare la inamic şi pentru înaltă trădare.

A luat cunoştinţă de sentinţă de la avocatul care l-a apărat şi care l-a sfătuit să se ascundă sau să plece din ţară, în caz contrar existând pericolul de a fi închis.

O altă variantă ar fi că Securitatea a încercat să-l folosească în constituirea unei organizaţii subversive, în care să-i atragă pe duşmanii regimului comunist, o cale uşoară de a anihila opoziţia. Pentru a scăpa din mâinile poliţiei politice, Leonida a acceptat colaborarea, dar, odată pus în libertate, el chiar a iniţiat o organizaţie cu adevărat anticomunistă.”

Urmărit de autoritățile comuniste, Bodiu a ajuns în Năsăud, unde a fost adăpostit în casa lui Dumitru Toader și cea a lui Ioan Burdeț. Aici a luat ființă Liga Națională Creștină, „Garda Albă” pentru Securitate.

Acolo unde niște oameni hrăneau o iluzie, securiștii vedeau o conspirație capabilă să răstoarne societatea.

---

Principala acuzație a fost că nu și-a trădat tatăl

Domnica Burdeț s-a dus la școală la 5 ani și 9 luni, fără știrea părinților. Tatăl, crâșmar în Rebrișoara, a aflat doar la finalul primului trimestru.

Preoteasa, care era și învățătoarea, și nașa Domnicăi, i-a spus pe un ton categoric lui Ioan Burdeț: „Io nu ți-o dau acasă, că e cea mai deșteaptă dintre toți. Du-te la doctor să-ți dea adeverință că-i aptă pentru școală pentru că n-are încă nici 6 ani”.

Tatăl s-a conformat și i-a promis fetiței că o va sprijini.

Domnica a făcut primele patru clase în satul natal, pe urmă gimnaziul de fete la Bistrița și, în final, liceul pedagogic din Năsăud, Școala Normală pe atunci.

Cu patru luni înainte de absolvire, în dimineața zilei de 12 februarie 1949, a fost dusă în arestul Securității Bistrița, unde se afla și tatăl său.

Organele de anchetă prezentau probe zdrobitoare împotriva unui copil. Acestea se regăsesc în dosarul Domnicăi de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) și în cele ale principalilor membri ai organizației anticomuniste din zona Năsăudului.

Principala acuzație e că nu și-a trădat tatăl și pe liderul Ligii Creștine, Leonida Bodiu. Așa cum ar fi făcut-o, probabil, martirul Pavlik Morozov.

---

 

Referat al Parchetului Militar Cluj

„Burdeţ Domnica a avut legături cu Bodiu Leonida, care a fost găzduit mai mult timp în casa părinţilor ei, a cunoscut situaţia acestuia, a ştiut că are organizată o bandă teroristă în munţi şi nu a denunţat-o, făcându-se vinovată de delictul de favorizare a infractorului.”

Adresa cu numărul 5 din data de 21 iulie 1948 a Securității Bistrița către Securitatea Cluj

„Domnica, fata lui Burdeţ, avea rolul de a-l informa pe Bodiu Leonida despre zvonurile ce circulau în oraşul Năsăud.”

Adresa cu numărul 2478 din data de 1 februarie a anului 1949 a Securităţii Cluj, adresată colonelului Birtaş de la Securitatea Bucureşti

„Burdeţ Ioan are o fată în clasa a V-a la Liceul de Fete din Năsăud, pe care o întrebuinţează ca şi curier. Ea a fost trimisă în ziua de 14 iulie 1948 în Bistriţa. Aici s-a întâlnit, la restaurantul lui Vanea, cu subofiţerul Domide Octavian, care i-a încredinţat un manifest din partea colonelului Dăncilă Ioan, fost comandant al Serviciului de Informaţii Militare din Vatra Dornei, manifest care a fost dus lui Bodiu Leonida şi pe care el l-a copiat şi multiplicat membrilor bandei sale criminale.”

Manifestul Ligii Naționale Creștine

„Fraţi români,

Bestia comunistă urlă şi tremură de frică, Consiliul de Securitate al lumii judecă acum pe Rusia. Marii bărbaţi de stat ai Americii, Angliei şi Franţei au demascat fără cruţare înaintea lumii crimele sălbatice comise de bestia comunistă împotriva omenirii.

Lumea întreagă cere nimicirea fiarei comuniste. Sentinţa de moarte contra fiarei comuniste a fost semnată de lumea întreagă. În curând, această sentinţă va fi executată. Bestia comunistă şi toate slugile sale vor fi rase de pe suprafaţa pământului. La noi în ţară, bestia comunistă vrea să ne distrugă credinţa în Dumnezeu şi ne obligă să ne închinăm celui mai sângeros călău şi criminal al lumii: Stalin.

Este cea mai sfântă datorie a noastră faţă de însângeratul nostru popor să ne apărăm credinţa, familia, pământul şi patria împotriva planurilor criminale ale bestiei comuniste. Fiţi uniţi şi gata să arătăm lumii că România şi românii nu pot pieri.

Trăiască iubitul nostru rege Mihai I!

Trăiască poporul român şi naţiunea română!”

Așadar, la 12 februarie 1949, a început lichidarea Ligii Creștine, într-o atmosferă de violențe teribile. Până în martie au fost arestați peste 70 de presupuși membri ai grupării.

Liderul Leonida Bodiu, trădat de un apropiat, cum altfel, a fost capturat de abia în martie, după ce s-a ascuns câteva luni în munți.

Implicați în achetele de la Bistrița au fost și scriitorul Teohar Mihadaș și poetul Constant Tonegaru (povestea arestării lui aici), acuzați și ei că au făcut parte din Liga Națională Creștină.

Primul fusese exclus din învățământ pentru că se exprimase public împotriva ideologizării cadrelor didactice. Mihadaș a supraviețuit detenției de 7 ani și a povestit în cartea memorialistică Pe Muntele Ebal, apărută în 1990, episoadele de cruzime feroce din beciul Securității Bistrița.

Pasajul cu torturile la care era supusă Domnica Burdeț este terifiant.

„Cel mai tare au bătut-o pe Domnica”

„Au tăbărât asupra mea, lucrând cu mare grabă […], mi-au legat mâinile, m-au ghemuit pe parchet, au petrecut o bâtă groasă între mâinile legate pe după genunchi, m-au ridicat anevoie, aninându-mă între birouri, cu tălpile-n sus, mi-au aruncat peste cap, chipurile, ca să nu văd cine loveşte, mantaua mea îmblănită […], au smuls din panoplie nişte pari şi-au început a-mi căra cu osârdie lovituri peste tălpi […].

Am primit 120 de lovituri […]. Încet-încet am căzut parcă-ntr-o genune. N-am mai simţit nimic. M-au dezlegat. Au aruncat asupra mea o găleată de apă rece. Mi-am revenit. Câteva minute am dârdâit cu violenţă şi cu dureri groaznice de dezmorţire.”

„Au scos, tot din panoplie, nişte săculeţe pline cu nisip şi, după ce m-au fixat ca-ntr-o răstignire de perete, au tras o tablă de placaj peste pieptul meu şi-au început […] să izbească în placajul subţire cu săculeţele, de zor. Zile la rând după asta am scuipat sânge, fără să se observe vreo vânătaie cât de cât pe corp. Nu se poate spune că nu dispuneau de tehnologie avansată! Tuberculoza de mai târziu de aici mi s-a tras.”

„Femeile arestate au fost bătute şi ele ca hoţii de cai, mai rău, la tălpi, peste obraji, cu pumnii, cu cravaşa, cu vârful cizmelor, dar cel mai tare au lovit-o pe Domnica [Burdeţ …] Au bătut-o cu spor, aşa cum «scrie la carte».

Pongratz a izbit-o din cizme în pântece, peste fluierele picioarelor şi între picioare. Szabó a pălmuit-o cu mâna lui pistruiată şi acoperită de peri gălbiori, mereu uşor asudaţi, peste faţă, peste gât, peste bust – când obosea de lovit cu mâinile, apuca cravaşa –, iar într-o noapte, de faţă cu tatăl ei bătut tăciune, au legat-o ghem, au atârnat-o scrânciob între două birouri cu ajutorul unei bare petrecute cu dibăcie printre mâinile şi picioarele ei înnodate, cu picioarele sus şi pudorile afară şi, din ordinul maiorului Gligor, care prezida ţanţoş fapta, plutonierul Herţa a bătut-o peste tălpi cu parul cu atâta sârg, încât au trecut-o pe biata elevă toate slăbiciunile, şi cele omeneşti şi cele femeieşti, spre groaza infernală şi neputincioasă a tatălui de faţă stătător, dar şi spre marea voluptate a chipeşului maior şi-a lui Herţa, care râdea înspre superior, într-o stare de transă, aşteptând un bravo.”

Ioan Burdeț avea să albească subit după ce a fost martorul primei bătăi administrate fiicei sale.

La 24 iunie 1949, tatălui i s-a permis să-și ia la revedere de la Domnica în arestul din Bistrița.

„Ai grijă de mama și de sora ta. Eu nu mă mai întorc”, i-a spus, după care a sărutat-o pe frunte.

În aceeași zi, Burdeț, Bodiu și Dumitru aveau să fie împușcați cu sânge rece pe Dealul Crucii. Trupurile lor au fost aruncate într-o groapă comună lângă locul în care au fost uciși.

Ceilalți membri ai Ligii Naționale Creștine au fost judecați și condamnați la ani grei de închisoare. Procesul a avut loc în noiembrie 1949, la Tribunalul Militar Cluj.

Chiar și morții din Dealul Crucii aveau să fie condamnați, în contumacie:
Leonida Bodiu – 25 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică și confiscarea averii,
Dumitru Toader – 20 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică și confiscarea averii,
Ioan Burdeț – 20 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică și confiscarea averii.

În plus, s-a stabilit că aceștia erau obligați să plătească statului și cheltuieli de judecată în valoare de 20.000 de lei.

O nuntă fără nuntași

După eliberare (februarie ’50), Domnica avea să revină acasă, la Rebrișoara, unde a avut domiciliu forțat pentru următorii aproape 40 de ani. A stat cu chirie într-o locuință alături de mama sa, pentru că regimul comunist le confiscase casa părintească.

A încercat să-și reia cursurile la liceul din Năsăud. Directorul de acolo a privit-o lung, dar n-a îndrăznit să-i spună adevărul. „Vino săptămâna viitoare și mai vedem.”

Șeful de post din Rebrișoara a pus-o la curent cu ultimele noutăți: „Unde vrei să mergi? Tu nu ai voie să treci cerdacul casei fără să dai o declarație. Nu mai ai niciun drept”.

Domnica s-a căsătorit în noiembrie 1951 cu Dumitru Purcelean, din comuna natală. La nunta lor nu a participat aproape nimeni, deși socrul ei cununase 50 de familii în sat. Au fost stigmatizați.

Domnica a avut trei copii, Elisabeta, Olga și Vasile, și s-a stins din viață în 1994. A apucat să asiste, după Revoluție, la o slujbă religioasă în urma căreia, pe Dealul Crucii, s-a pus o cruce de fier pentru tatăl ei, pentru Leonida Bodiu și pentru Dumitru Toader.

„Nu era loc pe corpul ei unde să pună mâna și să nu o doară”

Olga Scurtu are 61 de ani și e contabilă în Bistrița. Izbucnește în plâns de fiecare dată când evocă destinul tragic al mamei ei. Nu înțelege de ce un copil a trebuit să sufere atâta.

„Ce făcea bunicul meu? Purta la pălărie un ochi, semnul electoral al lui Maniu, avea niște simpatii. Discutau între ei, simțeau nevoia să vorbească de realitățile din jurul lor. Nu doreau să răstoarne societatea, dar era destul să te treacă cineva pe caietul negru.

Merita să-și vadă copilul bătut cu sălbăticie? Vă puteți imagina ce era în sufletul lui? Domnica, mama mea, a stat în întuneric un an întreg, în cel mai negru întuneric. A venit de la Cluj exact în hainele în care au închis-o. Acolo au salvat-o pricesnele și faptul că mai putea comunica prin Morse cu ajutorul țevilor din celule.

Când a ajuns acasă, mi-a povestit mai târziu, nu era niciun loc pe corpul ei unde să pună mâna și să nu o doară. Pentru ce? Era considerată o spioană, când ea nu voia decât să devină învățătoare. Când au eliberat-o, o femeie din sat, cu copii, a avut curajul să spună: de ce i-au mai dat drumul? Nu puteau s-o împuște ca pe taică-so?”,

a povestit Olga pentru PressOne.ro.

Sub lupa Securității, Domnica a trăit toată viața într-o atmosferă de frică. Îi spunea mereu Olgăi: „Nici în haina de pe tine să nu te încrezi, că și aia te minte. Trebuie să ai trei lacăte: la inimă, la gât și la gură! Dacă ți s-au desferecat primele două, gura să n-o scapi niciodată. Secretul tău nu va trebui să ajungă niciodată în mâinile altcuiva”.

Domnica a mai zâmbit de trei ori în viața ei. Când a văzut o cruce de fier ridicată în 1992 lângă locul în care a fost împușcat tatăl ei, când s-a întâlnit cu un consătean care a făcut pușcărie politică și când l-a văzut pe Valeriu Anania, la televizor, după ’89.

În aprilie 2009, o echipă de la IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), condusă de Gheorghe Petrov, a finalizat cu succes acțiunea de deshumare a osemintelor celor trei martiri.

Două luni mai târziu, la împlinirea a exact 60 de ani de la săvârşirea crimei, rămăşiţele pământeşti ale celor trei martiri au fost reînhumate în cimitirul Bistriţa, cu onoruri militare, în prezenţa unui sobor de preoţi.

Dreptatea

Toți cei care au contribuit la reprimarea celulei anticomuniste au scăpat nepedepsiți.

Liviu Pangrațiu, comandantul grupei (din care mai făceau parte plutonierul major Liviu Herța și plutonierul Traian Săsărman) care i-a executat pe Bodiu, Dumitru și Burdeț și, de asemenea, cel care a participat activ la bătăile administrate Domnicăi, a decedat în 2011. A negat implicarea lui.

Era vicepreședintele Filialei Cluj a Asociației Veteranilor de Război.

Sursa: https://pressone.ro/patimile-domnicai-burdet/