in

Peste 300.000 de migranți vor fi plasați în România? Ce ni se pregătește?!?

Veștile sunt extrem de îngrijorătoare! În câțiva ani, Europa nu va mai fi așa cum o știm iar România va avea o nouă comunitate etnică consistentă pe teritoriul ei, dacă lucrurile evoluează așa cum le planifică liderii UE, în raport cu care România este un stat… vasal!

IATĂ FAPTELE!

1. Cancelarul austriac Werner Faymann, în săptămânalul german Der Spiegel: ”Potrivit estimărilor oficiale, circa 7,5 milioane de oameni vor putea veni în Europa în următorii câțiva ani. Aceasta înseamnă 1,5 la sută din populația Uniunii. Și nimeni nu mă poate convinge că nu putem gestiona corect această situație. Sigur, va trebui să îi trimitem înapoi pe cei care nu au dreptul la azil. Dar fără un sistem corect de cote nu vom putea avansa pe termen lung”.

2. Angela Merkel a pretins că Germania poate primi 800.000 de migranți până la sfârșitul acestui an și că își va deschide granițele pentru alte sute de mii, anual, în viitorul apropiat, cerând, în același timp, cu agresivitate și amenințări, impunerea unor cote obligatorii pentru celelalte membre al UE.

3. Premierul Olandei, Mark Rutte, ne spune că este necesar un sistem OBLIGATORIU de distribuire a refugiaților: „Uniunea Europeana trebuie să ajungă la un acord privind distribuireaobligatorie a refugiaților.”

4. Președintele României, Klaus Iohannis, deși a afirmat că țara noastră nu va accepta cote obligatorii, se gândește și la varianta în care vom fi obligați să le acceptăm. Cu alte cuvinte, opoziția este mai mult formală, pentru imaginea publică. Pentru că, dacă într-adevăr nu vrei, nu accepți și gata. Respingi orice obligație!

Klaus Iohannis: „Este posibil ca printr-o procedură care va fi aplicată săptămâna viitoare UE să ne oblige să primim mai mulți refugiați decât am oferi noi locuri. Este un scenariu pe care nu ni-l dorim, care nu cred că ajută la rezolvarea problemei refugiaților, dar care cel puțin teoretic este posibil și atunci am discutat ce se poate întâmpla și în acest context. Dacă se întâmplă, atunci este clar că trebuie să întreprindem ceva. S-a vehiculat ideea, dar nu s-a luat o decizie, care probabil ar putea aduce la o soluție, de a folosi fonduri europene pentru extinderea facilităților de primire a refugiaților sau in extremis de a folosi fonduri europene pentru construirea altor centre de primire pentru refugiați”

 

Concluzia acestor declarații este aceea că, în curând, se vor impune cote obligatorii. Consecința nerespectării lor va fi tăierea fondurilor europene și un sabotaj economic generalizat, pentru pedepsirea neascultătorilor.

Dacă este să se acționeze în cheia procentelor care se doresc a se impune acum, situația devine extrem de alarmantă. Astăzi, la 120.000 de imigranți-refugiați, România ar trebui să preia vreo 5.000. Asta inseamnă aproape 5%. Dacă același procent se va aplica la 7.500.000 de imigranți, ar însemna ca în anii următori, România să preia peste 300.000 de imigranți arabi, majoritatea bărbați, așa după cum arată valul imigraționist de acum.

Or, România, astăzi, nu este în stare să-și îngrijească bătrânii, care au pensii mizere, nu poate să le ofere un viitor tinerilor, mulți alegând calea plecării din țară, nu este în stare să asigure servicii medicale decente, nu finanțează cercetarea științifică etc. Cum ar putea România să asigure cazare, mâncare și bani unui număr atât de mare de migranți? Și dacă ar fi 50.000, tot ar fi o mare problemă. O astfel de perspectivă va însemna o prăbușire economică a țării…

migranti-2

Nu mai luăm în calcul pericolul terorist care ne-ar intra în țară odată cu migranții, problemele de integrare în societate a unor oameni care au alte valori…

Și toate astea pentru că americanii și unele state europene s-au amestecat în politica țărilor arabe finanțând și regizând revoluțiile Primăverii Arabe care au generat dezastrul de acolo.

Dacă cineva trebuie să suporte consecințele acestei drame, aceștia sunt americanii și statele europene care s-au amestecat, alături de ei, în politica țărilor arabe, pentru a pune mâna pe petrolul acestora. Nu România, nu Ungaria, nu Letonia sau Luxemburg!

De aceea, se impune un răspuns la următoarea întrebare: în condițiile în care vinovații de dezastrul umanitar vor să împartă cu noi consecințele acestuia, care variantă este în interesul României?

A) Să accepte impunerea Planului Kalergi al Noii Ordini Mondiale, de amestecare rasială și de diluare a identității naționale a popoarelor europene (sub pretextul crizei refugiaților), cu consecințele dezastruoase care vor urma;

sau

B) Să preia doar o cotă voluntară de refugiați REALI și să respingă orice impunere, chiar dacă dictatura europeană va recurge la represalii.

Oricare dintre variante va fi dureroasă pentru noi. A doua este însă cea justă, cea în interesul României!

 

Sursa: cunoastelumea.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!

10 Comments

  1. Se poate iesi din Uniunea Europeana…e simplu! Sa nu imi aruncati marota aia , cu cat a castiagat Romania de pe urma UE, ca nu tine! Romania a pierdut mai mult prin privatizarea resurselor minerale, decat a castigat vreodata de pe urma UE.

  2. sa li se puna la dispozitie o insula in care sa se dezvolte singuri cu fabrici scoli etc magazine si sa fie ajutati de Europa sa-si construiasca si gospodareasca cu ajutor

  3. mi se pare joc politic,de a mai intra bani in buzunarele hotilor parlamentari de la uniune si asta e o optiune noua pt ei. cu cati mai multi emigranti primesc in tara cu atat mai multi bani primesc de la uniunea europeana! am dat cu presupusul….

  4. e incredibil ce se intampla…. tara noastra nu e in stare sa aiba grija de saracii ei care sunt mai mult decat numerosi sa primeasca un numar atat de important de imigrati va fi catastrofic pt tara si romani. nici nu vreau sa ma gandesc…

  5. Nu stiu in ce lume va trai baiatul meu si asta ma sperie cumplit.Problema asta este mai mare si mai grava decat cea a comunismului.Cei care se fac vinovati de scoaterea la mezat a Romaniei ar trebui sa plateasca,dar se pare ca tocmai aceea sunt cei care benefeciaza de imunitatea vestului.Oare ne vom transforma in pasalac?I-mi este foarte frica.Presedintele ar trebui sa actioneze asemeni vecinilor maghiari nu numai in problema imigrantilor ci si in problema resurselor de orice fel,precum si de vanzare a pamantului catre straini.UN NU HOTARAT,daca credeti ca mai sunteti presedintele Romaniei.

  6. PLANUL KALERGI SE VA REALIZA CU ORICE COSTURI.PENTRU CA BARBATII EUROPENI TREBUIE SA MOARA SI FEMEILE LOR VOR FII SCLAVE SEXUALE ALE ISLAMISTILOR.NU AVEM CE FACE DEOARECE IN TOATE STATELE EUROPENE POLITIA ARE MISIUNEA SA-I APERE PE MUSULMANI NESTIIND CA INTR-UN FINAL VOR FII SI EI SI COPII LOR DE SEX MASCULIN UCISI.