Laurențiu Barbu
Cu greu se poate imagina civilizație a lumii care să nu dețină în zestrea sa folcloristică, mituri și legende asociate peșterilor, ca sălas pentru creaturi fantastice, ascunzatoare pentru nelegiuiți sau chiar poarta de acces către tărâmuri nebănuite.
Dar pesterile isi adjudeca si rolul de adapost in vremuri de restriste, loc de depozitare a unor comori nepretuite sau de solitudine spirituala pentru cei alesi sa comunice cu divinitatea sau cu entitati din universuri paralele…
PESTERI ROMANESTI – DE LA MIT LA ABORDARI CONTEMPORANE
Asa dupa cum afirma Pompei Cocean in lucrarea sa intitulata sugestiv „Pesterile Romaniei: potential turistic” (1995),
„…legendele devin o sursa sigura de date informative numai daca avem permanent in vedere tendinta omului primitiv de-a o scoate din realitate, consecinta directa a imposibilitatii sale de a-si explica modul de manifestare al naturii inconjuratoare. Majoritatea popoarelor lumii pastreaza in folclorul lor legende referitoare la pesteri…”.
Romanii detin la randul lor o bogata paleta de basme si legende in care pesterile asuma un rol important – este suficient sa aruncam o privire iscoditoare in opera lui Petre Ispirescu, pentru a descoperi acest fenomen, respectiv in basmele „Dunare Voinicul” si „Praslea cel Voinic si merele de aur”, sau in cele semnate de Ioan Pop-Reteganul – „Craiul serpilor” si „Fiutul Oii”, dar si in scrierile lui Ioan Slavici, de pilda – „Baiat sarac si horopsit”.
Pesterile sunt descrise de regula asemenea unor „gropi mari”, ascunse in padure sau in coamele muntilor, cu „deschidere stramta si maruntaie largi”, in incaperile carora se afla lucruri din cele mai bizare – de la zgripturoaice la parauri fermecate si de la comori uimitoare la creaturi cu adevarat inspaimantatoare – balauri, zmei sau serpi infricosatori cu mai multe capete.
MISTERE AUTENTICE CARE INVALUIE PESTERILE
Aura de mister care este asociata deseori pesterilor poate fi pe deplin justificata atata vreme cat universul acestora inca nu a fost suficient explorat, indeosebi in tara noastra, unde speologia a cunoscut un val de efervescenta abia in ultimele doua-trei decenii.
Din cele peste 9000 de pesteri romanesti catalogate de specialisti pana in prezent, aproximativ o suta prezinta suficiente elemente interesante pentru a putea fi recomandate calduros turistilor amatorilor de drumetii, dar nu toate pot fi explorate in profunzime.
Microambientele specifice acestor cavitati iesite din comun prezinta particularitati aparte, care le confera un profil unic, in ciuda similitudinilor ce tin de modul lor de formare, amplasament, cai de acces, structura sau dimensiuni.
Multe din aceste caracteristici deosebite raman inca de studiat in amanuntime, pentru moment nefiind analizate suficient din punct de vedere stiintific si deci inscrise pe lista unor aspecte ce au nevoie de explicatii competente si bine documentate.
De pilda, Pestera Coliboaia, din Muntii Apuseni, prezinta o serie intreaga de picturi rupestre si gravuri cu o vechime de peste 20 de mii de ani, ale caror origini constituie inca un subiect controversat in mediul academic si nu numai.
In adancurile Pesterii cu Oase din Caras-Severin, in 2002 au fost descoperite de asemenea, ramasite umane cu o vechime impresionanta, de zeci de mii de ani – fosile socotite la nivel european de o importanta majora, avand in vedere faptul ca nu exista pe intreg continentul relicve umane mai vechi ca acestea.
Si in Dobrogea a fost descoperita o pestera partial subacvatica, misterioasa si unica, inundata de apa pura, la nivelul careia stalactitele si stalacmitele se intalnesc, alcatuind coloane cu adevarat uimitoare.
Despre Pestera Ursilor – obiectiv transformat partial in rezervatie stiintifica – inca nu se cunosc in detaliu procesele care au condus la formarea elementelor carstice ce au facut-o faimoasa in lume, intrucat galeriile care adaposteau resturile scheletrice ale ursilor de caverna disparuti de mai bine de 15 mii de ani, prezinta un aspect cu totul si cu totul iesit din comun.
Fiecare pestera in parte ofera insa adapost si serveste drept microclimat pentru dezvoltarea unei faune si unei vegetatii rare, intrucat multe din acestea permit patrunderea luminii prin orificii naturale, scaldate fiind de apele izvoarelor subterane – un veritabil paradis pentru pasionatii de speologie, fotografie si mineralogie, incantati sa patrunda in tainele acestor sanctuaruri ale naturii.
PESTERI ROMANESTI CARE AU ATRAS INTERESUL NASA
Interesati sa identifice posibile obiective care ar putea supravietui in arma unei catastrofe nucleare de proportii uriase, specialistii NASA au au fost surprinsi sa descopere un astfel de reper tocmai pe meleagurile dobrogene ale tarii noastre – Pestera Movile.
Cei ce isi imagineaza insa ca ar fi vorba despre un posibil refugiu pentru om, se inseala – expertii au catalogat pestera drept unic ecosistem in masura sa reziste in cazul in care viata de pe Pamant ar fi distrusa, prezentand insa un mediu toxic pentru om.
Nu intamplator, pestera a fost supranumita „Marte subteran”, loc ce adaposteste intr-un ambient sulfuros, mai bine de 200 de specii adaptate la un mediu lipsit de oxigen, i galerii cu o vechime de sute de milioane de ani, ce se intind pe o lungime de aproximativ 300 de metri.
In urma studiilor efectuate de specialisti, accesul in Pestera Movile a fost betonat pentru a pastra necontaminat ecosistemul cu pricina:
„E singurul loc din lume in care viata nu se bazeaza pe compusii carbonului, ci pe compusii sulfului, din cauza asta fiind unica in lume. Este betonata ca sa nu se altereze mediul intern”, declara geologul roman Cristian Lascu – cel ce a descoperit pestera in 1986.
Si alte pesteri romanesti au atras interesul specialistilor americani, pentru a studia rezistenta galeriilor subterane naturale, existente de mii si mii de ani, si a incerca sa realizeze proiecte arhitecturale similare pe structuri artificiale, in masura sa dureze peste secole.
Pesterile romanesti au fost catalogate drept formatiuni care au luat nastere intr-un „relief cu personalitate”, cu un potential explorativ urias, in conditiile in care „pe suprafete restranse se regasesc deseori varietati de tipuri de carst si de forme subterane care s-au creat in medii geomorfologice si hidrologice diferite de geneza carstului”.
PESTERI, FENOMENE INEXPLICABILE, ENIGME SI LEGENDE DIN BATRANI
Pesterile constituie si o optima sursa de inspiratie pentru folclor, inca din cele mai vechi timpuri, iar enigmele si fenomele inexplicabile care se inregistreaza nu de putine ori la nivelul unora din ele, contribuie din plin la cultivarea unei perceptii populare de natura mitologica.
Un exemplu elocvent in acest sens aste reprezentat de faimoasa Pestera a Muierii (sau a Muierilor), din Baia de Fier, judetul Gorj – a carei denumire e legata de legendele locului, ce sustin ca aici erau purtate de catre sotii lor, femeile care nu reuseau sa aibe copii, pentru a inchina rugaciuni si a aduce ofrande spre a deveni fertile.
In simbolistica asociata perioadei megalitice, enigma stalagmitei care s-a format aici in plan orizontal, in loc de plan vertical, este legata de atributul falic, asemenea unui element daruit de natura in scopuri vindecatoare de sterilitate – nu intamplator in imediata vecinatate a acestei formatiuni au fost decoperite urmele unui altar, precum si bijuterii vechi, confectionate din aur si din bronz.
Si Pestera Polovragi, de pe malul Oltetului, in Muntii Capatana, detine zestrea sa de anigme cu origini in vremuri de mult apuse: aici pare sa fi avut salasul vraci din epoca Daciei Libere si, ulterior, calugari solitari, aflati in cautarea unui echilibru spiritual unic.
Legendele asociate acestei pesteri avanseaza ideea potrivit careia acesta ar fi fost locul ales de Zamolxe pentru a-si schimba infatisarea si a se transforma intr-un tanar puternic si atragator. Mitul este alimentat si de existenta la nivelul pesterii, a unei pietre botezate sugestiv „Tronul lui Zamolxe” si care pare sa prezinte energii aparte, in masura sa dea nastere in cei ce o ating, la ganduri si sentimente bizare.
In Evul Mediu, pestera a fost utilizata de catre vracii care preparau potiuni tainice din povraga – o planta cu proprietati farmaceutice cunoscute doar de ei, pe care o intrebuintau pe post de panaceu universal, reusind sa biruie cu ajutorul acesteia o multime de boli.
Enigmele Pesterii Polovragi nu se rezuma insa numai la acestea – luminile stranii ce izvorasc din pereti, nu se datoreaza nici compozitiei minerale a acestora, nici bacteriilor-lanterna, sursa lor ramanand deocamdata complet invaluita in mister, iar pasajele secrete relevate cu ajutorul scanerelor, demonstreaza ca pestera ofera acces direct la ruinele vechii cetati a Sarmizegetusei.
Pana si faptul ca temperatura constanta a pesterii (9°C) nu inregistreaza oscilatii, indiferent de anotimp, constituie inca un mister pentru speologii care studiaza fenomenul de ani de zile.
Nu putini sunt localnicii care sustin ca in galeriile Pesterii Polovragi ar fi fost ascuns odinioara grosul tezaurului dacic, pe care romanii nu ar fi reusit sa-l prade cand au asediat cetatea lui Decebal, cei 10 kilometri de galerii cu pasaje intortocheate oferind o multime de locuri numai bune pentru a fi utilizate in acest scop.
Interesant este si faptul ca la interiorul pesterii, cercetatorii au identificat urme de pasi cu incaltaminte, a caror vechime ar data cu 2000 de ani in urma, ceea ce indica faptul ca la vremea respectiva pestera era cunoscuta si frecventata in scopuri asupra carora inca se ridica semne de intrebare.
Aproape ca nu exista pestera romanesca descoperita, care sa nu beneficieze de legendele ei si de doza proprie de condimente misterioase, care sa-i creioneze profilul sub o lumina fantastica – aspect ce imbogateste fara indoiala potentialul folcloristic al zonelor in care se regasesc, aducandu-si totodata contributia la sporirea interesului stiintific, turistic si cultural pentru acestea.
Sursa: mythologica.ro
