Un israelian cu origini române a ajuns unul dintre cei mai buni matematicieni ai lumii. Sergiu Hart a avut ocazia să predea teoria jocurilor, o ramură extrem de interesantă a matematicii aplicate, chiar și în cadrul celor mai importante universități ale lumii. Acum, Sergiu Hart predă la Universitatea Ebraică din Ierusalim și a fost directorul “Centrului pentru raționalitate” din Ierusalim, pe care l-a înființat în anul 1991.
Românul a avut de unde învăța totul despre teoria jocurilor, mai ales că profesorul care i-a coordonat lucrarea de doctorat “Teoria jocurilor de cooperare”, Robert Aumann, a câștigat în anul 2005 Premiul Nobel pentru realizări deosebite în domeniul științelor economiei.
Ce este teoria jocurilor
Sergiu Hart s-a aflat, în luna august, la Timișoara pentru a participa la cea de-a treia ediție a Conferinței Științifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate, organizată în premieră în capitala Banatului. Sergiu Hart s-a născut în anul 1949 la București, însă la vârsta de 14 ani a plecat împreună cu familia în Israel. În urmă cu doi ani, s-a întors pentru prima dată în România de la plecarea din țară, iar în această săptămână a vizitat țara noastră pentru a doua oară. Cu toate acestea, Sergiu Hart nu a uitat limba română și își aduce aminte cu drag de locurile în care a copilărit. “După 50 de ani de la plecarea din România, în 2014 m-am întors în țară cu întreaga familie, am văzut casa în care am locuit și am vizitat România. Primii ani de școală i-am făcut în România și pot spune că școala de atunci a fost foarte bună”, își amintește Sergiu Hart.
Românul și-a continuat studiile la Ierusalim, iar după finalizarea doctoratului, a predat la Universitatea din Tel Aviv. Sergiu Hart a plecat în America în anul 1976, unde a predat în cadrul Departamentelor de Economie de la universitățile Stanford și Harvard. În anul 1991 s-a reîntors în Israel. “Eu sunt matematician, fiind specializat pe teoria jocurilor. Teoria jocurilor te ajută să iei deciziile cele mai bune, să alegi bine, și este bazată pe ideea de strategie.
De exemplu, atunci când mergi la un restaurant, primești un meniu din care poți să alegi ce-ți dorești. Problema apare în momentul în care un singur om ia deciziile în acel restaurant, decide ce prețuri să pună la preparate, ce să se servească. Atunci când ajunge să nu controleze ce se întâmplă, apar probleme, iar clientul, dacă nu este mulțumit, pleacă dincolo. Teoria jocurilor se ocupă cu analiza deciziilor în multiple situații posibile, pentru că fiecare om e special”, explică Sergiu Hart. Cele mai implicate descipline în teoria jocurilor sunt matematica și economia, dar și alte științe sociale și comportamentale.
Interesant este faptul că teoria originală a jocurilor pentru care profesorul care i-a coordonat lucrarea de doctorat a lui Sergiu Hart a câștigat Premiul Nobel a fost criticată de o parte din comunitatea intelectuală israeliană. Asta pentru că i s-a reproșat lui Robert Aumann că prin cercetările lui științiifice despre teoria jocurilor ar fi încurajat declanșarea războaielor în diferite colțuri ale lumii.
“În România există o problemă mare: tineri buni pleacă în străinătate și e greu să-i aduci înapoi”
Sergiu Hart și-a exprimat la Timișoara punctul de vedere și cu privire la teza de doctorat plagiată a fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea. “Este grav, în academia israeliană, astfel de lucruri sunt inacceptabile. Este un exemplu grav și nu e bine. În Israel nu s-a întâmplat așa ceva niciodată”, consideră Sergiu Hart. Matematicianul a vorbit și despre una dintre cele mai mari probleme ale României, și anume emigrarea tinerilor valoroși. Astfel, Sergiu Hart consideră că “în România există o problemă mare: tineri buni pleacă în străinătate și e greu să-i aduci înapoi. Trebuie să-i atragi cumva, dar nu e ușor. Este important ca universitățile să ajungă la un nivel înalt, iar oamenii să fie mai bine promovați, și partea materială contează”.
De altfel, Ovidiu Megan, prorector al Universității de Vest din Timișoara, explică faptul că, în România, promovarea în sistemul universitar se realizează pe baza unor criterii cantitative, și nu calitative. 167 de economiști, dintre care 80 de români plecați în țări din întreaga lume, au participat la conferința ERMAS organizată la Timișoara de Universitatea de Vest.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/08/povestea-fascinanta-romanului-care-predat-la-harvard-teoria-jocurilor-ce-problema-mare-romania/
Very proud of Sergiu, we went to school together from first grade, and were good friends.
His mother made beautiful dresses for me, she was a real artist! Our mothers continued to be friends in israel, but Sergiu and i lost touch, too bad.