Soare. Căldură. Viaţă.
Începutul şi sfârşitul.
Soarele este simbolul arhetipal care se regăseşte în toate culturile lumii.
Soarele dă viaţa şi o ia. Soarele întreţine viaţa şi o distruge.
Vârsta Soarelui este de aproximativ 4,6 miliarde de ani. Soarele străluceşte dinainte să existe omenirea şi toate lucrurile, vităţile şi planetele se învârt în jurul lui. Soarelui îi datorăm existenţa şi traiul nostru.
Încă din timpurile primitive, oamenii şi-au dat seama că fără Soare nu poate exista nimic. Ei s-au închinat la Soare considerându-l  izvor al vieţii şi al morţii.

Cultul astrului zilei este în centrul miturilor solare, a religiilor uranice şi a fost divinizat şi pe teritoriul ţării noastre încă din vechime.
Cele mai vechi mărturii în acest sens s-au păstrat din perioada dacă deşi, unele cercetări fixează adorarea Soarelui în timp mai înainte, în perioada civilizaţiei pelasge, a hiperboreenilor. Se crede că în acea perioadă, zeul Apollo avea închinate temple multe şi foarte mari în care marmura şi aurul erau elementele de bază ale construcţiilor.

Soarele este nemuritor, el moare la asfinţit dar învie întotdeauna dimineaţa. De aceea este întruchiparea veşniciei şi a renaşterii reprezentat cel mai des prin simboluri ce denota perpetuarea, continuitatea, infinitatea. De altfel, astrul zilei este prezentat prin simboluri specifice cum ar fi discul, discul înaripat, roata, carul, ochiul, crucea în cerc, svastica etc. şi cel mai des este asociat laturii masculine. Soarele mai este reprezentat printr-un leu, un spic de grâu, iar aurul este corespondentul acestuia intre metale şi roşu printre culori. Iar acestea sunt doar câteva dintre simbolurile atribuite de om Soarelui. Nu de puţine ori, simbolistica Soarelui a născut mistere şi a pus imaginaţia contemporanilor noştri la lucru. La toate acestea a contribuit şi simbolistica masonică legată de Soare. Şi în acest caz, Soarele este asociat cu o serie de valenţe simbolice făcându-se o corespondeţă Soare-Spirit-Foc. Pentru francmasoni, Soarele semnifică adevărul, purificarea şi vitejia.

Cert este că, din cele mai vechi timpuri, Soarele a devenit simbolul regalităţii, al dinastiilor conducătoare care la noi s-a păstrat până în zilele noastre.
Dacii considerau Soarele ca fiind primordial, binefăcător şi dătător de viaţă, iar simbolul astrului zilei se regăsea la ei pe multe obiecte: scuturi, harnaşamente, bijuterii, coifuri etc.

Imagine de pe Columna lui Traian

De altfel, dacii au creat şi un caledar solar destul de precis după care se ghidau mai ales în agricultură.
Paul Lazar Tonciulescu scrie, în “Impactul Romei asupra dacilor”, că ”dacii cunoşteau şi foloseau un calendar solar considerat cel mai precis din antichitate. Anul dacic avea 365,242197 zile, faţă de 365,242198 la care a ajuns astronomia modernă. Calendarul dacic de la Sarmisegetuza permitea numararea zilelor unui an cu ajutorul unor stâlpi dispuşi în formă de cerc.”
Şi pentru daci totul începea de la Soare. Ei considerau că Anul Nou începe la data echinocţiului de primăvară, în luna martie, dată la care Soarele începea să recapete puteri şi ajuta natura să renască. În luna martie, odată cu revigorarea Soarelui, totul era luat de la început: anul nou, muncile agricole, tunsul oilor şi urcatul turmelor la munte, mineritul, pregătirea armatei. Practic, viaţa renăştea odată cu Soarele.

În semn de respect pentru binefacerile aduse, dacii închinau Soarelui sanctuare circulare.
În timp, majoritatea domnitorilor români, din toate regiunile ţării, au adoptat în blazoanele, sigiliile sau stemele lor şi simboluri ale Soarelui, acesta regăsindu-se chiar şi azi în stema României.

Sigiliul domnesc al lui Ştefan cel Mare
Blazonul Brâncovenilor
Stema Principatelor Unite de Mihai Viteazul
Stema României de azi care cuprinde stemele regiunilor istorice

Sursa: traditionalromanesc.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!