Scutecele Domnului – turtele de Crăciun

În fiecare an, cu câteva săptămâni înainte de Crăciun gospodinele prepară niște turte subțiri pe care le lasă la uscat până în Ajunul Crăciunului când le dau de pomană. Istoria acestor turte este fascinantă și se află în amintirea oricărui copil care a copilărit înconjurat de tradiții.

Turte de Crăciun, numite și “Scutecele Domnului”, “Pelincile Domnului” sau “scutecele lui Hristos” sunt turte fine, delicioase, aranjate în straturi, înmuiate în sirop aromat și umplute cu multă nucă măcinată sau julfă (semințe de cânepă).

Scutecele Domnului  – Turte de Crăciun sunt desertul care ne  duce  pe toți cu gândul inevitabil la copilărie, la vacanțele de iarnă petrecute la țară, acolo unde aveam parte de cele mai frumoase sărbători de iarnă. Se mănâncă de obicei în Ajunul Crăciunului, dar cine mai are răbdare până atunci? Încă de la începutul lui decembrie gospodinele încep să le pregătească, pentru că sunt apreciate de membrii familiilor.

Obiceiul era ca în Ajun de Crăciun să se îmbodobească bradul și să se mănânce turte pentru ajunul Crăciunului. Tot în tradiție era ca acestea să fie citite de preot, când trecea pe la casele oamenilor.

În partea de nord a Moldovei se mâncău cu Julfa (semințe de cânepă). În zona Vrancei, nu se mănâncă altfel decat cu nuca.

Turtele de Crăciun sunt făcute cu o  reteta veche traditionala si sunt de post. Pe vremuri acestea se faceau cu julfa (seminte de canepa). În zona Vrancei se faceau doar cu nuca macinată.

Turtele se fac din faină de grâu “cernuta cu sâta cea deasă”. Faina se cumpara din targ, ori o are gospodina macinata din graul sau, la moara satului. Faina se moaie in apa calduta si se sara. Aluatul, – numit prin partile jud. Tecuciu mai ales pane, – nu se dospeste.

 Din aluatul bine framantat, se rup bucatele, una cate una, se fra­manta din nou si apoi se intinde, -se lateste, se turteste, – cu sucitorul sau ciucitorul, un bat rotund si neted, cu care, apasand cu incetul peste aluat, intinde si subtiaza prefacandu-l intr-o foaie ro­tunda, mare cat o farfurie sau mai mare inca.

 Dupa ce foaia sau turta s-a subtiat in de-ajuns se ia binisor, ca sa nu se rupa si se pune pe plita, – tuciul sobei de tinichea, pe o tabla, – tinichea, – asezata pe jaratec sau pe fierul plugului pus asemenea in foc, ca sa se coaca turta.

De pe turta incep sa se ridice un fel de besici care indata se rumenesc sau se ard, lucru care face ca turtele sa aiba un gust placut. Dupa ce foaia de turta s-a rumenit pe o parte, se intoarce si pe cealalta, ca sa se coaca. In urma, turtele se pun clit, adica una peste alta, pe soba sau pe po­lita, ca sa se usuce pe deplin.

Intaia turta pe care gospodina o face, se numeste turta-vacii. Ea se coace tocmai la Boboteaza, cand se da vacii odata cu taratele ca s-o manance, avand gospodina credinta ca in chipul acesta vaca sa va fi laptoasa.

Turtele se mai numesc și scutecele   sau   pelincele, – pelincutele Domnului, – inchipuind, dupa credinta   poporului,   pe   cele   ce au slujit la nasterea pruncului  Hristos.

Aluatul, din care cu nici un chip nu se împrumută, este dos­pit ca să se ouă găinile și să fie sănătoase peste vară, iar vitele să se plodească, adica să fete. Unele gospodine se feresc chiar de veci­nele lor care vin doar ca să poată ciupi câteva bucățele  de aluat, ca să ia sporul și mana vacilor de la acea casă.

Dacă o femeie poate lua aluat dospit de la trei case, daca din acesta face o pâine si daca o mananca apoi cu toti ai casei sale, fara sa piarda o firmitură macar din acea paine, se crede ca acea femeie va avea closte multe, care vor cloci bine si vor scoate pui multi, de care uliul nu se va putea atinge.

Daca se pastreaza acest aluat pentru mai tarziu, el se poate folosi pentru tămăduirea vitelor bolnave de deochi. Prin unele parti, gospodinele pun cate un copil  cu gura de noua ori din aluat, tinand mainile la spate. Din aceste noua muscaturi se face un dodomete care se coace intre soba si care, sub numele de aluat de la Craciun, se intrebuinteaza pentru diferite boli de stomac la oameni si la dobitoace.

 Prin alte parti, aluatul de la Craciun se face in seara Craciu­nului. Unele babarese, aduna si muguri de prun rosior, mar dulce, alun, vita, gorun si cires, ii descanta si ii pastreaza peste an, pentru de mancaturi, tot o boala de stomac.

 Prin Bucovina, femeile fac un creciun, un colac in chip de 8, care se pastreaza pana primavara, cand se afuma si se tamaie boii si plugul inaintea pornitului la arat. Acest creciun se pune atunci in barsa plugului si cand plugarii ajung la tarina, il mananca.

Dupa ce painea se da in cuptor, femeile pun un carbune stins deasupra jaratecului. Daca acest carbune se aprinde indata, se crede ca peste vara popusoii vor fi buni, si anume vor rodi bine cei sa-manati mai in frunte, adica mai timpuriu; daca se va aprinde mai tarziu, vor fi buni popusoii samanati mai la urma; tot astfel se ju­deca si pentru cei mijlocii.

In sfarsit, alte gospodine, dupa ce dau panea in cuptor, noaptea, pana a nu rasari soarele, merg in gradina cu lopata ridicata si striga :

-Cum e cuptorul si lopata plina de paine, asa sa fie copacii, pomii – plini de   poame.

Report

Articol publicat de Andreea Moțoc

Ce părere ai despre această postare?

24 Points
Upvote Downvote

Comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0