El este Tudor, mecanic auto. Astăzi a venit un client cu o problemă la suspensie. I-a spus că sunt stricate bucşele, capetele de bară şi rulmenţii. De fapt, era doar un rulment stricat. Şi-a dat seama din prima. Tudor s-a uitat la client şi a înţeles că are de-a face cu un habarnist. Aşa că l-a jumulit de să-i meargă fulgii. Tudor este un profesionist, foarte bun pe meseria lui.

El este Mircea, medic chirurg. Astăzi a venit un pacient. I-a spus că are nevoie urgentă de operaţie şi fără 3000 de euro nu mişcă un pai. De fapt, pacientul e doar bătrân şi cu bani, deci tot e nevoie de o intervenţie ca să-i rezolve măcar parţial problema. Cea cu banii, că bătrâneţea… Mircea este un profesionist, el nu face decât ceea ce se poate.

Ea este Anda, funcţionar la ANAF. Astăzi a venit un contribuabil ca să-i calculeze penalităţile după amnistia fiscală. Din zăpăceală, a cam încurcat procentele, dar contribuabilul a plătit şi gata. Un pic cam mult. Acuma, ce să facă? Trebuia să fie şi el atent, să nu lase totul pe umerii ei. A greşit, dar cel puţin nu şi-a pus banii în buzunar, surplusul s-a dus la stat. Ea n-a furat pe nimeni. Anda este o profesionistă, ea nu-şi permite nicio greşeală.

El este Costel, specialist în decoraţiuni interioare. El proiectează exact cum vor clienţii. Da, e kitsch, dar n-are vreme de pierdut cu toţi maneliştii. Trebuiau să studieze istoria artei, gusturile se formează în timp. Plus că dacă n-ai talent, mai bine nu ieşi din casă. Da, a ieşit urât, dar incultura şi prostia se plătesc. El n-are vreme de explicaţii. Important e că le place lor. Costel este un profesionist, pentru el satisfacţia clienţilor este pe primul plan.

Ea este Cristina, profesoară. E adevărat că în timp ce-şi examinează elevii îşi scoate mobilul şi se dă pe net, e foarte pasionată de noile tehnologii. Da, elevii scot cărţile şi se mai inspiră şi ei un pic, doar n-o fi foc. Copiii din ziua de azi sunt foarte inteligenţi, nici n-au nevoie să înveţe, ştiu deja atât de multe lucruri. În plus, toată lumea ia numai zece la materia ei, toţi sunt fericiţi, nimeni nu a venit niciodată să-i reproşeze lipsa de exigenţă. Şi copiii, şi părinţii, adoră să fie fericiţi. Cristina este o profesionistă, ea cultivă numai succesul.

El este Ionel, procuror. Onorată instanţă, e drept că inculpata are o sentinţă definitivă care-i restituie imobilul aflat în proprietatea părinţilor ei şi confiscat în mod abuziv de regimul comunist. E drept că inculpata a aşteptat timp de zece ani ca primăria să o pună în posesie în temeiul sentinţei rămase definitive. Dar, onorată instanţă, inculpata nu trebuia să vină cu poliţia şi să-şi ia propriul imobil, acesta este un abuz, nu avem voie să ne facem singuri dreptate. Drept pentru care cer închisoarea cu executare pentru inculpată, onorată instanţă. Ionel este un profesionist, nu admite să glumească cineva cu statul de drept.

El este Dorin, comersant de substanţe dezinfectante pentru spitale. Este adevărat că le diluează un pic, în vreme ce bacteriile şi virusurile îşi păstrează concentraţia de 100%. Însă acesta este doar un zvon. Poate că doar angajaţii fură. Sau cei din spitale. Sau cei din furnale. Nu se ştie. El, Dorin, n-ar face niciodată aşa ceva. De fapt, nici nu face. Dorin este un profesionist, renumele lui este fără pată.

Ea este Ioana, redactor de ştiri de scandal. Ioana scrie superb în limba română, e o cititoare de elită şi are un parcurs intelectual impecabil. Întotdeauna i-a plăcut exprimarea fără greş. Acum redactează ştiri despre flăcăi care violează babe sau sodomizează motocositoare. Ioana nu este fericită, dar nu-şi poate permite să-şi dea demisia: are rate în bancă. Şi oricum nu s-ar duce să lucreze în altă parte, pentru că redactarea ştirilor este foarte bine plătită la televiziune. Ioana este o profesionistă, în viaţa ei n-a greşit o cratimă.

El este Cristian, şi este jurnalist în presa scrisă. Cristian este un cerber, un monstru, un zeu. Cristian este foarte corect, corupţia îi face comoţii cerebrale, contradiţiile logice îl plonjează în apnee, minciunile îi provoacă zona zoster. Cristian este o statuie vie a integrităţii. Însă Cristian nu pune niciodată sub semnul îndoielii sistemul. Pentru el, sistemul este ca o mare perfect calmă, ca o zi nici prea-prea, nici foarte-foarte, ca o apă cristalină. Cristian se luptă cu detaliile de dimineaţa până seara, apoi merge acasă să-şi refacă forţele pentru a doua zi. Cristian este un profesionist, cu el democraţia e pe mâini bune.

Ea este Anca, parlamentar. Anca este una din vocile de aur ale muzicii româneşti de un anumit gen. Poate cânta pe 4 octave, ba chiar poate scoate ultra-sunete, pe care doar câinii le aud, oamenii niciodată. Anca nu ştie ce votează, ea nu înţelege nimic din legi, nici nu se străduieşte să le citească vreodată. Dar Anca votează aşa cum îi spune partidul, ea este foarte conştiincioasă, veşnic preocupată de interesul României. Anca are deja două mandate şi va candida şi la următoarele alegeri. Anca este o profesionistă, niciodată n-a fost amestecată într-un scandal de corupţie.

El este Vlad, drumar. După cum îi spune şi numele, Vlad face drumuri. Dacă există o diferenţă de 10 cm în plus sau în minus între o gură de canal şi restul drumului, puteţi fi siguri că l-a făcut Vlad. A muncit din greu ca să ajungă acolo unde este acum, a făcut liceul la seral şi numai el ştie cât s-a chinuit să termine odată facultatea aceea. Acum e dom’ inginer Vlad. Nu prea poate citi un releveu, de fapt a renunţat să se mai complice cu hârţoagele, el e om de acţiune. De asta ţi s-a rupt braţul la roata dreapta faţă când ai călcat în canal prin întuneric. Dar Vlad e un om corect, el fură calculat şi le face parte la toţi şefii, de aceea e iubit si stimat de oricine. Vlad nu e vinovat că tu conduci ca un prost. Vlad este un profesionist, viaţa lui se măsoară în kilometri de drum reabilitat.

El este Adrian, economist. Adrian a fost de câteva ori ministru în guvernele postdecembriste şi a sprijinit privatizarea. De fiecare dată a prezentat-o ca fiind sursa bunăstării viitoare: vor veni străinii şi vor tehnologiza fabricile noastre, va creşte productivitatea şi salariile angajaţilor. Adrian a omis să spună că străinii pot închide când vor ceea ce devine proprietatea lor, că pot să-şi repatrieze profiturile şi că au pârghiile necesare să nu plătească niciodată impozite. Adrian a fost un student de nota zece şi ştia bine care e reversul medaliei. Adrian nu a minţit niciodată, dar ştie că nu-i prudent să răspunzi la întrebările pe care nimeni nu le pune. Adrian este imun pentru deciziile politice pe care le-a luat, în conformitate cu legea. Adrian este un profesionist, a fost cooptat în colectivul de specialişti ai Băncii Mondiale.

Ea este Miruna, farmacistă. Ar putea vinde şi medicamente clasice, mai ieftine, dar ea are un target de profit. Miruna nu vrea să fie şomeră, e mare bătălie şi pe locurile de muncă din farmacii. De aceea Miruna recomandă doar medicamentele cele mai scumpe. Nu e vina ei că băbuţa are o pensie mizerabilă, trebuia să muncească, nu să se lase în baza statului. Oricum Miruna îi plăteşte, din cotizaţie, pensia băbuţei. Miruna are conştiinţa împăcată, ea nu-şi face decât meseria. Miruna este o profesionistă, nicio reţetă medicală nu prezintă enigme pentru ea.

Aşa suntem noi, românii. Buni ca pâinea caldă, ospitalieri şi generoşi. Nu dăm în cap nimănui, încercăm să supravieţuim în vremurile acestea grele. Nimeni nu ne poate reproşa nimic, suntem nişte profesionişti. Harnici şi muncitori, cu mici scăderi, ca doar oameni suntem. Iar suma tuturor scăderilor noastre este România.

Sursa: http://radu-iliescu.blogspot.co.uk/2016/05/suma-tuturor-scaderilor-noastre.html

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!

3 COMENTARII

  1. Adica esti un timpit daca asta crezi despre noi, dobitoc cu D ,,mare ,, tu crezi ca noi am inventat smecheria si am oprito noi ?gresit ! alti care sunt mai de cacat de cit noi (ANGLIA ) NU SE SUBESTIMAZA singuri ,cum facem noi adica tu Radu Iliescu timpitule ,auzi ?,de alti au ramas numai emblema eticheta, auzi ?tu ce crezi ca cu acest articol ai zis ceva ?esi un prost ,fI DAC ,si fi mindru de tine !!nu arunca cu noroi

Comments are closed.