in

SURPATELE, GOVORA ȘI BISTRIȚA. ALTE TREI SFINTE PĂSTRATOARE A ISTORIEI ROMANEȘTI

Un alt traseu care se poate face din interesantul oraș Râmnicu Vâlcea sau din stațiunile de pe Valea Oltului este la Mănăstirea Surpatele, un simbol al morții neuitatului nostru strămoș Constantin Brâncoveanu și loc al jurămintelor lui Iancu Jianu și Tudor Vladimirescu, la Mănăstirea Govora de unde a ieșit prima carte de legi din Țara Românească și la Mănăstirea Bistrița unde s-a scris prima lucrare de istorie universală de pe pământ românesc. Acest traseu se poate combina și cu alte obiective turistice interesante ale zonei cum sunt Mănăstirea Dintr-un Lemn, Arnota și Hurez, Culele Măldăresti, Buila Vânturița, Peștera Muierii, s.a.m.d.

MANASTIREA GOVORA este unul dintre cele mai vechi lacasuri crestine din Tara Romaneasca. Originile ei se pierd in timpul lui Vlad Tepes, fiind reconstruita dupa, pe la sfarsitul anilor 1400 de Radu cel Mare pe care l-am gasit inmormantat la Manastirea Dealu din Targoviste, o alta ctitorie a sa. Imaginea acestuia regasita in tabloul votiv pictat pe peretele de la intrare, e confundabila pentru mine cu a unuia dintre fii sai, Radu de la Afumati.

Cladirea asa cum este astazi si fresca interioara au fost realizate pe timpul lui Constantin Brancoveanu a carui cea mai veche imagine se pastreaza aici.

Amplasata pe o culme ce deschide o nemarginita priveliste asupra zonei si inconjurata de puternice fortificatii, manastirea alba ne dezvaluie frumusetea-i dupa ce trecem portile turnului clopotnita.

Cu frumoase trasaturi brancovenesti, prevazuta cu mici ferestre gotice sapate in piatra si marginite de frumoase motive florale deosebit de valoroase, este elegant prinsa la mijloc cu un brau colorat.

La interior, dupa ce am trecut de monumentala intrare brodata in piatra si apoi de acolada larga, am gasit un inedit mobilier oriental cu intarsi de sidef, cum nu mai tin minte sa fi gasit in alte biserici romanesti.

E gazduita aici si o icoana facatoare de minuni din anii 1500, iar pe pereti am zarit pictati inalti prelati cu sceptrul lor terminat cu o cruce inconjurata de doi serpi mari, asa cum am mai vazut in imaginile Timisoarei.

Catapeteasma bogata si pictura murala frumos realizata intregeau imaginea si o faceau o priveliste ce nu se poate uita.

Devine un important centru tipografic pe timpul lui Matei Basarab cand se tipareste aici in anii 1600 prima carte de legi din Tara Romaneasca.

MANASTIREA SURPATELE a fost ridicata din zid in anii 1700 pe locul uneia de lemn din anii 1500 ctitorita de boieri din familia Buzestilor. Ne-a asteptat intr-un loc de basm pastrata in forma ei brancoveneasca pana astazi. Ctitorul ei este sotia lui Constantin Brancoveanu care s-a retras la aceasta manastirea ca sa-si deplanga pierderea intregii familii decapitate de catre turci.

Biserica impresioneaza prin pridvorul sau cu portita, asemenea ctitoriei de la Mogosoaia, prin usa de lemn detaliat sculptata si catapeteasma impresionanta, prin frumoasa pictura murala ce imbracata smeritul loc de rugaciune.

Legendele spun ca aici au venit bravii nostri Iancu Jianu si Tudor Vladimirescu ca sa se roage si sa se jure “sa scoata tara din nevoi”, momente pastrate in slova pe o troita din curtea bisericii si se stie ca aici, precum si la Manastirea dintr-un lemn apropiata, a slujit Anton Pann, al carui muzeu i l-am vizitat in Ramnicu Valcea.

MANASTIREA BISTRITA m-a atras la ea ca sa-i descopar istoria si frumoasa opera pictata realizata de Gheorghe Tattarescu.

Biserica actuala dateaza de la mijlocul anilor 1800 fiind ctitorita de domnitorul Gheorghe Bibescu, cel care a abdicat in fata revolutionarilor de la 1848.

A fost construita in poala muntelui care a promis sa o protejeze si pe ea, cladita pe urmele uneia ridicata de ctitorul Curtii de Arges, Neagoe Basarab, ce a fost distrusa de cutremur, dupa ce si aceasta a fost ridicata pe ruinele uneia construita de boierii Craiovesti si distrusa de Mihnea cel Rau, fiul lui Vlad Tepes.

Ii regasim in pictura alaturi de ctitor si pe Barbu Craioveanu primul ei ctitor, apoi pe Constantin Bancoveanu stramosul Bibestilor si pe Domnitorul Stirbey pe timpul caruia a fost ridicata biserica.

Manastirea Bistrita este faimoasa si pentru ca tipareste aici printre primele carti in limba romana si pentru ca preotul Mihail Moxa, cunoscut cu numele in anii studentiei mele la ASE, a scris aici prima istorie universala de pe pamant romanesc.


Sursa: taradacilor.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!