Laurențiu Barbu
Bucovina este un spațiu în care tradițiile populare românești și-au păstrat puritatea. Chiar și aerul e unul mai curat aici, fiind una dintre zonele cele mai împădurite ale țării. Regiunea păstrează amprenta civilizației austro-ungare ca urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775. Geografic, Bucovina se întinde de la Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului, la Suceava, Rădăuți, până la Cernăuți. (Nordul Bucovinei a fost răpit României în urma pactului semnat de miniștrii de externe ai lui Stalin și Hitler. După destrămarea URSS, acest teritoriu a rămas Ucrainei.)
O casă tipică bucovineană avea două camere și o tindă, obiectele din interiorul ei constituindu-se acum într-un tezaur de etnografie. Casele se construiau din paiantă (cărămizi de chirpici) sau lemn, având în vedere specificul zonei. Pereții sunt împodobiți cu diverse țesături cu motive populare.
Atât cergile și scoarțele de pe pereți și pat, cât și sumanele, cămășile, ițarii sau catrințele pe care țăranii le îmbrăcau erau confecționate în casă. Firul de lână era tors și îmbinat în războiul de țesut. Se regăsesc motive zoomorfe, antropomorfe, geometrice sau florale.
Într-o fierărie tradițională erau potcoviți caii și boii care trăgeau carele cu lemne, dar se realizau și diverse unelte – clești, topoare, cuțite. Focul era întreținut cu ajutorul unor foale de mari dimensiuni, iar fierul înroșit era bătut pe o nicovală.
Olăritul este și el printre ocupațiile populare din cele mai vechi timpuri, după cum o dovedesc și vasele din neolitic descoperite de arheologi. Lutul folosit are mare importanță, meșteșugarii știind de unde să îl aleagă pe cel mai bun. El e frământat cu mâinile sau picioarele și amestecat până se obține o pastă ce va fi folosită la roata olarului, acționată cu piciorul, printr-o pedală.
Prin modelare cu mâna, se obține forma dorită de olar. După ce vasul e gata, se acoperă cu o pastă albă sau roșie din humă diluată cu apă, ce astupă orice porozități sau defecte datorate impurității materialului folosit (angobare).
Străchinile și ulcioarele sunt pictate și trecute prin două rânduri de tratamente termice în cuptoare special construite. Ornarea vaselor ceramice se mai face și prin desenarea în relief a unor elemente decorative.
Dulgheria și tâmplăria sunt alte ocupații înrudite tradiționale, ca pretutindeni în satul românesc. Din lemn erau realizate de la obiecte de uz casnic – făcălețe, linguri, pive (intr-o piuă erau măcinate diverse tipuri de grăunțe prin acționare mecanică), scaune, teascuri pentru stoarcerea strugurilor, scrâncioabe (leagăne pentru copii), și până la case întregi, porți și ferestre sau lăzi de zestre.
Fiecare moment important al vieții e ritualizat pentru a fi circumscris unei concepții mistice asupra universului. Pentru înmormântări, de pilda, se țes ”poduri” împodobite ca niște ștergare ce se vor așterne transversal la toate intersecțiile și intrările peste care vor trece purtătorii sicriului. Se dau de pomană colaci împletiți și ștergare cu un bănuț innodat la colț.
Dintr-o creangă de măr se realiza un pom imaginar care simbolizează pomul vieții din Grădina Raiului, cel din care Adam și Eva nu au mai apucat să mănânce. Acest pom e împodobit cu colaci împletiți (”crestați”) și fructe. Chiar și în mâinile defunctului se așezau covrigi pentru rudele și cunoscuții pe care urma să îi întâlnească în lumea de dincolo.
În schimb, nașterea unui copil era prilej de bucurie pentru întregul sat care lua parte apoi la botezul pruncului. De mâna copilului se lega un fir roșu de ață pentru a-l feri de deochi, iar în apa în care era scăldat se puneau monezi, busuioc și alte flori care să-l facă sănătos și iubit.
Vânătoarea a adus primele resurse de hrană ale locuitorilor Bucovinei și continuă să fie practicată astăzi în scop de agrement, dat find că în padurile regiunii se intâlnesc în continuare cerbi carpatini. În râuri și crescătorii special amenajate pot fi pescuiți păstrăvi, lostrițe și lipani.
Printre mâncărurile specifice bucovinene se numără: balmoșul (mămăligă cu brânză și smântână), chiroștile moldovenești (colțunași umpluți cu carne afumată, cartofi și ceapă), ciorbă de burtă dreasă cu smântână, tochitura moldovenească, puiul cu smântână ca la Suceava, ciulama de ciuperci.
La o masă atât de bogată, era nevoie firește și de un vin de soi, cum ar fi o grasă de Cotnari, sau o busuioacă de Huși.
Cele mai renumite podgorii ale zonei sunt cele de la Cotnari și Nicorești, în pivnițele cărora se găsesc vinuri ce au încântat oaspeții de la Ștefan cel Mare încoace.
Aflat nu departe de Cetatea de Scaun a lui Ștefan cel Mare, Muzeul Satului din Suceava deține un patrimoniu însemnat de vestigii ale vieții țărănești din Moldova tradițională, în special Bucovina. Pe aleile muzeului te poți plimba ca printr-un sat neatins de tehnologia modernă, cu căsuțe modeste din lemn sau paiantă, acoperite cu șindrilă, care au în mijlocul lor o mică biserică din lemn. Pot fi văzute și locurile în care a apărut mica industrie țărănească, mori acționate de forța apei, ateliere de fierărie, zdrobitoare și teascuri de făcut vin, ateliere de olărit. De asemenea, în unele sate sunt ilustrate și obiceiuri tradiționale legate de naștere, înmormântare sau Crăciun.
Sursa: webphoto.ro
