Într-o Europă care și-a distrus flora, cu un pământ plin de pesticide și ierbicide, România apare ca o oază ecologică. Cel mai bun pământ se află la noi, iar cele mai ecologice produse agricole pot fi obținute tot aici.

Deși mulți oameni au ajuns pe drumuri după falimentarea combinatelor chimice și a marilor uzine, pământul României a beneficiat odată cu închiderea lor de un avantaj enorm: a fost protejat de contaminarea constantă cu substanțele chimice nocive produse de aceste întreprinderi mamut.

Așa se face că astăzi pământul României este o miză uriașă pentru investitorii străini, iar legea care a fost dată în urma cu câțiva ani și care le permite străinilor să cumpere suprafețe imense de teren, poate duce, în timp, la transformarea teritoriului țării noastre într-un spațiu de proprietăți străine.

„Dar’, vor supune unii, „și ce dacă? Că doar nu vor duce pământul din țară? Iar impozitele tot aici le plătesc…” Ei bine, nu-i chiar așa. Legile ticăloase făcute de cei care ne conduc le permit străinilor să își scoată tot profitul din țară. Cum? Iată un exemplu: Patronul firmei XXX, pe care îl costă, de exemplu, 1.000 de euro cheltuielile pe hectarul cultivat, va vinde productia acelui hectar în străinătate, unei alte firme la care este proprietar, cu 1.300 de euro. După care firma străină va vinde mai departe, la prețul real: să spunem 3.000 de euro producția pe hectar. Cu alte cuvinte, proprietarul străin va plăti taxe doar pentru 300 de euro. Dar și acești bani și-i poate scoate pentru că va beneficia de subvenții europene care sunt de câteva sute de euro pe hectar. Așadar legea este atât de permisivă încât multe firme străine pot să nu plătească nimic statului român, deci NOUĂ!

Până una alta, vă invit să vedeți o emisiune care vă dezvăluie lucruri uimitoare despre pământul României, despre miza lui:

Daniel Roxin

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/uimitoarele-resurse-bio-ale-romaniei-iata-de-ce-strainii-vor-acest-pamant/

Articole recomandate!