in

Valea Iadului

Valea Iadului este o superbă vale montană, care se găseşte poziţionată în estul judeţului Bihor, pe teritoriul comunelor Bulz, Budureasa, Curăţele şi Bratca. Iadul, aşa cum este denumit cursul de apă, îşi croieşte cu greu drum printre versanţii Munţilor Pădurea Craiului şi cei ai Masivului Vlădeasa, avându-şi izvoarele pe versantul nordic al Munţilor Bihorului, sub vârful Poieni, la o altitudine de aproximativ 1350 m.

Valea Iadului este o superbă vale montană, care se găseşte poziţionată în estul judeţului Bihor, pe teritoriul comunelor Bulz, Budureasa, Curăţele şi Bratca.

Unirea mai multor vâlcele şi pâraie de mici dimensiuni dă naştere cursului principal de apă care, după ce străbate bazinetul Stâna de Vale, unde este adăpostită frumoasa staţiune montană omonimă, taie munţii pe direcţia sud-nord. Constituind limita geografică dintre cele două unităţi montane pomenite mai sus, Valea Iadului prezintă un relief spectaculos, generat, în primul rând, de prezenţa rocilor carstificabile ale Munţilor Pădurea Craiului, dar şi de alternanţa de sectoare cu fizionomii diferite.

Aceste roci dau naştere unui relief pitoresc, cu versanţi puternic înclinaţi, uneori chiar verticali, de o frumuseţe sălbatică. Culmile sunt separate de văi adânci, pantele sunt deosebit de accentuate, mai ales acolo unde munţii intră în contact direct cu zonele joase din albii, fapt ce le conferă un aspect impozant. Din versanţii, uneori lipsiţi complet de vegetaţie, datorită înclinării mari, se deschid gurile a numeroase goluri subterane, de tipul peşterilor, grotelor şi avenelor. În bazinul mijlociu al Iadului, între confluenţele acestuia cu Valea Leşului şi Valea Bisericii, au fost cercetate şi cartate un număr de 101 goluri subterane, numărul lor fiind probabil mai mare.

Frumuseţea peisajului din cele două sectoare de chei, pe care Iadul le-a croit de-a lungul timpului geologic, îmbie la contemplare, relaxare şi odihnă. Primul sector de chei, situat amonte de Lacul Leşu, este unul spectaculos, cu râul adâncit puternic în rocă, cu numeroase praguri în albie, peste care apele trec învolburate. Aici se găseşte frumoasa cascadă Iadolina, situată cu aproximativ 6 metri sub nivelul drumului care însoţeşte valea, căderea de apă generează un spectacol impresionant al naturii. Peisajul celui de-al doilea sector de chei, situat în apropierea satului Remeţi, este de asemenea unul de excepţie. Aici Iadul s-a adâncit puternic în calcare dând naştere unui culoar îngust, cu un peisaj deosebit de pitoresc şi de sălbatic cu versanţi abrupţi, creste zimţate, turnuri, colţi masivi de stâncă.

Valea Iadului poate fi vizitată tot timpul anului, accesul realizându-se din DN 1, la jumătatea distanţei dintre oraşele Oradea şi Cluj-Napoca, în dreptul localităţii Bucea. După un parcurs de aproximativ 3 km, se ajunge la gurile de vărsare ale Iadului în Crişul Repede, după care drumul urcă agale pe firul apei.


Sursa: padureacraiului.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!