Legendele spun că în noaptea dintre 23 şi 24 iunie, înaintea zilei Sfântului Ioan Botezătorul, se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană, iar Sânzienele dansează.

Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Drăgaicele, Sânzienele sau Sânzâienele, acestea sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Ele cânta şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apăra semănăturile de grindină, dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În noaptea de Sânziene, spune Mihail Sadoveanu, „Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stelele şi vânturile”, ielele pot fi îmblânzite şi fetele tinere pot să-şi afle destinul, spălându-se, la răsăritul soarelui, cu roua curată de pe flori.

Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare.

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări.

Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord, datează de secole, cu mult înaintea creştinismului, scrie yogaesoteric.net. După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc hai-hui prin lume.

De aceea, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir. În această zi, florile de sânzâiene, împletite în cununi, sunt atârnate, până în anul următor, la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce noroc şi belşug. Aceste cununi sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce sunt aruncate pe casă.

Credinţe populare

– Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi „Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21-22 iunie) sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

– Dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul sau după Sânziene, este de rău augur, deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat.

– Tradiţia băii de solstiţiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie): se face într-o apă curgătoare şi se consideră că spală toate nenorocirile şi supărările anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an.

– Scăldatul ritual pentru păstrarea sănătăţii: sunt alese locuri anume, ape din sălbăticie.

– La miezul nopţii, dacă bei roua căzută pe floarea de sânziană, aceasta purifică şi este aducătoare de noroc, iar dacă faci în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante anume – obligatoriu şi sânziana, tot anul vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.

– În această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.

– În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.

– Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii.

– Dacă o fată tânără pune sub pernă o floare de sânziana în noaptea de 23 iunie, îşi va visa cu siguranţă ursitul. Floarea de sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare.

– Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase.

– Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe sânziene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase.

– Dacă o fată aruncă un buchet de flori de sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în acest an ursitul.

– Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur. Iar dacă găseşti o furnică în portmoneu, este un semn indubitabil că vei avea un an foarte bogat.

– Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf. Ion Botezătorul petalele florii de grâu, numită albăstrică, tot anul vei avea noroc în toate.

– În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării şi se alege „Drăgaica”, dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Cea aleasă va fi împodobită cu spice de grâu, iar celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare, iar la răscruci fetele fac o horă şi cântă.

– În trecut se puneau flori de sânziene în patul femeilor ce urmau să nască, pentru că se consideră că astfel vor avea o naştere mai uşoară; există legende care spun că în ieslea în care s-a născut Iisus erau, în loc de paie, flori uscate de sânziene.

– Femeile îşi pun florile în jurul mijlocului pentru a fi ferite de dureri, iar fetele tinere îşi împletesc cununi de sânziene pe care le poartă pe cap pentru a fi sănătoase şi îndrăgite de băieţi.