O poveste care se toarce de sute de ani prinde fir şi se adună într-o ţesătură aspră – rar ţi-e dat în ziua de azi să poţi lua parte la meşteşugul ţărănesc al prelucrării cânepii. Cândva românii se îmbrăcau singuri – semănau, culegeau, topeau, meliţau, torceau şi ţeseau planta care creştea în culturi impresionante în ţară. Acum, o cercetătoare de renume mondial are nevoie de aprobări şi avize pentru a cultiva planta şi a reface povestea.

Reîntoarsă din SUA, Florica Zaharia aduce în satul ei din Apuseni experţi în textile dornici să cunoască povestea cânepii româneşti. Cânepa pentru fibre este considerată o plantă multitalent. Este deosebit de rezistentă, deloc pretenţioasă şi utilizabilă în totalitate. Cumva Florica Zaharia îi seamănă – femeia este o adevărată enciclopedie când vine vorba de textile, a plecat din satul natal şi a făcut carieră de excepţie la Metropolitan Museum of Art (MET) din New-York.

S-a întors acasă cu un CV impresionant şi a deschis cu banii ei şi sprijinul familiei „Muzeul Textilelor” la Băiţa, singurul de acest fel din ţară. În casele moţeşti recuperate, Florica Zaharia reînvie vechile meşteşuguri.

La work-shop-ul despre fibrele de cânepă s-au înscris două experte în textile: Git Skgolung din Suedia şi Kristine Kamiya din Statele Unite care urmăresc cu uimire procesul tradiţional al prelucrării cânepii.

Florica Zaharie și Kristine Kamiya din Statele Unite – expert în textile

Notează, fotografiază şi apoi pun mâna şi lucrează sub supravecherea Floricăi şi a mamei sale. Victoria Tripon are 92 de ani şi a deprins generaţii întregi de femei cu torsul şi ţesutul. Ultimul ucenic este Teo, strănepotul ei de şase ani.

Toto, cum o alintă familia, lucrează molcom o pânză aspră de cânepă la războiul de ţesut aşezat în pridvorul casei unde şi-a crescut fetele, apoi nepoata, Ana Zaharia, reîntoarsă de copilă din America. Bunica Anei calcă apăsat iepele, un soi de pedale cu care mişcă iţele, apoi trage puternic de vătală ca să bată firele în ţesătură şi trece suveica printre zecile de aţe: „Numai cânepă e aici: cânepă urzit, cânepă bătut!”, spune femeia şi îşi continuă munca. Bătăile cadenţate te duc cu gândul la ritmul inimii. Sunt sute de fire care se întind pe metri întregi în faţa ei şi pare că doar măiestria deprinsă în atâta amar de ani de muncă le poate struni şi prinde în pânză. Face zeci de mişcări pentru un centimetru în plus la ţesătură.

Până şi războiul de ţesut este o piesă mai complicat decât un puzzle pentru veterani. Nu e simplu decât pentru femeile care au deprins de mici rostul ţesutului. Unele au lucrat kilometri de pânză. Satul românesc a iscat şi folclor pe tema asta: „De s-ar ţese pânza-n baltă/ Fără iţă, fără spată/ Fără fir şi suveicuţă/ Ar ţese ş-a mea mândruţă”, râde tanti Victoria Tripon. Femeia potriveşte firele cu două oase de pui pe care înfăşoară sfoara: „Puteam să pun şi băţ de lemn, dar aşa ne-am obişnuit.”

Afară, fiecare îşi vede de treaba sa: soţul Floricăi, Romulus Zaharia, cară lemne şi potriveşte focul sub căldarea afumată unde a fiert apa şi acum clocoteşte leşia. Alături sunt aşezate pârlogurile pe un pat de scânduri rânduite la o oarecare distanţă şi înălţate pe câteva cărămizi. Jos, leşia se adună în trocuţe de lemn.

De ani de zile, de când o urmăreşte la lucru şi o ajută pe soţia sa, a învăţat şi el cum se pârluiesc ţesăturile: „În pârlău, prima dată se aştern paie ca să nu se murdărească pânza, se aşezau ţesăturile şi, deasupra, un ţol mai murdar peste care se punea cenuşa”. Un fluture se aşează curios pe trocuţa de lemn şi Florica îl alungă de teamă să nu se atingă de leşia care a căpătat o culoare maronie, precum cafeaua . „Jirebiile şi pânza – după ce se ţese – se pârluiesc.

Pentru a le albi şi a le înmuia. Se pârluieşte o dată, de două ori, a treia oară – depinde cât de alb vrem să fie materialul, pe care l-am înmuiat, preferabil cu câteva ore înainte. Între materiale se pun straturi de cenuşă”, explică Florica.

De ani de zile îmi doresc să revăd pârluitul pe care de-abia mi-l amintesc din anii copilăriei, dar nu mi-aş fi imaginat că sunt atâtea trucuri la mijloc: „Cenuşa trebuie să fie de la un lemn mai moale, să nu fie, de exemplu, de la stejar, un lemn care acumulează aciditate în compoziţie. Apa încălzită se toarnă treptat – se pune prima dată o găleată de apă pentru a se înmuia cenuşa şi se amestecă cu un băţ ca să se formeze o pastă. Apoi se lasă să se scurgă, după care se pune altă găleată de apă, la o temperatură un pic mai joasă, să nu fie fiartă – undeva pe la 80-90 grade. După asta, adăugăm încet, apă fierbinte”, explică Florica Zaharia, care a turnat până acum în pârlăul cu cânepă opt găleţi de apă. Lichidul strâns în trocuţ se toarnă din în căldare şi se repune la încălzit: „Am început procesul cu apa la un PH 7 – care este un PH neutru -, s-a urcat la PH 8 şi se merge până la 13, 14, un PH care este extrem de alcalin.” Kristine Kamiya şi Git Skgolung privesc şi îşi iau notiţe.

Pentru necunoscători, pârlăul trebuie explicat  –  este un soi de maşină de spălat ţărănească: „Funcţiona extrem de bine, era tare eficientă! Nimic nu se pierdea. Leşia care se formează este extrem de importantă, nu se arunca, ci cu ea se spălau podelele casei. De aceea casele ţărăneşti aveau podelele atât de frumoase!”, exclamă Florica.

Ţărăncile pârluiau o dată pe săptămână, dar familiile numeroase foloseau mai multe pârlaie, care sunt, de fapt, nişte trunchiuri masive scobite pe interior. „Femeia se trezea pe la ora 4 dimineaţa şi începea procesul. Trebuia să o facă în aşa fel încât să asigure şi orele de pauză – când se odihneşte pârluiala. Pânzele erau apoi cărate la vale, unde se băteau cu maiul, se clăteau în apă şi se uscau. Dacă femeia nu era mulţumită, mai ales pentru jirebiile care urmau să se ţese –  cele de fuior erau calitate superioară -, se mai repeta procesul. Cămăşile de sărbătoare cu siguranţă erau pârluite de trei ori! Închipuiţi-vă cât de eficiente şi harnice trebuiau să fie, mai ales că asta nu era considerată o muncă importantă. Cel puţin nu din punctul de vedere al bărbaţilor, pentru care alte munci aveau prioritate. Dacă ţi se spunea: „Hai la pădure, după lemne!”, lăsa-i munca şi plecai! De multe ori, munca femeilor era ignorată.”


Citește mai mult: www.replicahd.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!