Laurențiu Barbu
Din cele mai vechi timpuri românului nu i-a plăcut să trăiască singur şi degeaba pe pământ. El a cinstit căsătoria, prin căsătorie a dorit să se integreze în comunitate şi să intre ,,în rând cu lumea”.
În funcție de zona geografică a țării întâlnim o multitudine de obiceiuri, tradiții și superstiții de nuntă ce se țin mai ales pentru norocul și reușita drumului pe care tinerii căsătoriți încep a-l parcurge împreună. Altfel spus, aceste obiceiuri, tradiții și superstiții de nuntă se referă în principal la bunul mers al vieții tinerilor căsătoriți, belșug, voie bună, înțelegere și noroc.
Nunta sau căsătoria este al doilea cel mai mare eveniment din viața omului, după naștere. În viziunea populară nunta sau căsătoria este înțeleasă ca o trecere spre o altă etapă a vieții, etapă ce marchează intrarea tinerilor în viața socială, în rândul oamenilor.
O nuntă la români presupune mult fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite. Acestea au pe de altă parte și rolul de a-i amuza atât pe miri, cât și pe nuntași. Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi.
Tradițiile de nuntă diferă foarte mult în funcție de zona geografică, însă, cele mai cunoscute obiceiuri s-au păstrat în majoritatea regiunilor.
Există multe obiceiuri la nuntă în ceremonia creștină. Spre exemplu, conform tradiției, nașii sunt cei care cumpără voalul, lumânările, pătura miresei și tot aceștia plătesc slujba religioasă la Biserică. Pe de altă parte, mirele este responsabil de cumpărarea buchetelor de flori pentru mireasă și pentru nașă. Mai apoi, după nuntă, mirii își vizitează nașii, ducându-le un cadou ce este numit plocon.
Obiceiurile în ziua dinaintea nunții
Pețitul este primul obicei pe lista care nu este deloc una scurtă. În funcție de zona geografică acesta se mai numește și înțelegere, pețitură, croială, starostie sau împețit. Pețitul se desfășoară cu o zi înainte de nuntă. Mirele pleacă în pețit singur, dacă este șarmant și are vorbele la el sau însoțit de familie sau prieteni, care să-l susțină. De obicei, părinții însoțeau mirele dacă știau că mireasa îl place. În caz contrar, erau trimiși înainte pețitorii, fiind femei și bărbați cu putere de convingere.
Mirele se putea duce însoțit fie de părinți, de rude, de oameni mai în vârstă sau de frații mai mari, în cazul în care părinții nu erau în peisaj. Spre exemplu, în Neamț, prima oară se înțelegeau tinerii între ei, apoi se duceau părinții băiatului la cuscrii împreună cu fiul.
Când părinții fetei nu erau de acord și tinerii fugeau împreună, aceștia erau lăsați liberi o perioadă, apoi mergea cineva din familia băiatului pentru împăcare, la familia fetei. Se mergea cu sticla plină cu rachiu și dacă se împăcau, se cinsteau, dacă nu, acesția se întorceau cu sticla plină.
După pețit urmează momentul în care mirele îi cere mâna fetei. În anumite zone acest moment se mai numește și târguială. După ce fata era cerută de la părinți, se făcea masa mare la mireasă acasă, urmând să fixeze cu toții nunta. Discuțiile pe care le abordau aceștia țineau de zestrea miresei, de logodnă, despre bucătăreasă și alte detalii despre nuntă. În Transilvania, odată cu aceste discuții se stabilea și locul în care va locui mireasa.
Tot după pețit, mamele mirilor împreună cu aceștia mergeau la croit, adică la una din casele lor, începând să croiască pânzele de bumbac pentru cămășile mirelui, ale părinților și a celor din familie.
Obiceiuri în ziua nunții
Bărbieritul mirelui este un moment extrem de important. Împreună cu lăutarii, cavalerii de onoare au menirea să dea de înțeles transformarea băiatului în bărbat. Pentru acest moment se folosesc săbii ninja, iatagane și alte cuțite gigantice. După aceasta, mirele urmat de cavalerii de onoare și alaiul său, merg spre casa nașilor pentru a-i lua, plecând împreună după mireasă.
Gătitul miresei este cel mai emoționant moment din întreaga ceremonie. Gătitul este realizat de obicei de către nașă și domnișoarele de onoare. Acest moment presupune îmbrăcatul și aranjatul voalului de către nașă. Mirele ajunge la mireasă, îi dăruiește buchetul de flori.
După gătitul miresei, nuntașii se prind într-o horă în bătătura casei, în timp ce nașa are datoria de a rupe turta miresei și de a o împărți.
Obiceiuri în noaptea nunții
Valsul miresei este primul moment special care marchează deschiderea petrecerii. După aceasta, intră nașii pe ringul de dans urmați de restul nuntașilor. În anumite părți, se mai obișnuniește și dansul tată-mireasă și mama cu mirele.
Furatul miresei este poate cel mai așteptat și cu umor moment al serii. Asta datorită sarcinilor pe care mirele trebuie să le îndeplinească când răscumpără mireasa. Desigur, există miri foarte inventivi, care ori dau sticla de whiskey goală sau, și mai frumos, sticla plină, însă cea de 10-20ml.
Tăierea tortului de nuntă. Se spune că ar fi prima sarcină pe care mirii o fac împreună ca și familie
Aruncarea buchetului. Mireasa va chema pe ring toate fetele nemăritate, urmând ca stând cu spatele către acestea, să le arunce buchetul peste cap. Cea care îl va prinde, se spune că se va mărita în curând.
Voalul miresei. Scoaterea acestuia cade în îndatoririle nașei, care va înlocui voalul cu o eșarfă, batic sau basma, aceasta semnificând trecerea miresei de la fată la femeie măritată. Voalul va fi prins în părul unei fete nemăritate, de cele mai multe ori cea care a prins și buchetul.
Obiceiuri după ziua nunții
După nuntă există tradiția ca tinerii căsătoriți să se ducă la masă la socrii mici și la nași cu diferite daruri constând în primul rând din feluri alese de mâncare întocmai ca la nuntă.
În Moldova proaspeții însurăței merg la părinții miresei pe „Calea primară” cu borș de găină, friptură, găluște, cu rachiu și cu prăjituri, joia sau la o săptămâna după cununie. În schimb, deseori, mireasa primește zestrea (plăpumi, perne, paturi, țoale, covoare s.a.)
Cu aceleași daruri, cam tot la o săptămână se merge la nași – părinții spirituali, „pe omenie”. Nasul este cel care trebuie respectat toată viață de către familia cununată. În acest fel, mirele și mireasă sunt datori să-l ajute pe naș la muncile agricole chemați sau nechemați și să meargă cu plocoane în vizită, la onomastici sau la marile sărbători de peste an.
În Oltenia se obișnuiește mai mult ca prin alte părți „vestea cu rachiu roșu” sau „vestea miresei”. Luni dimineață, după nuntă, nasul merge cu un butoi legat cu panglici roșii plin cu rachiu la socrii mici, însoțit de cumnatul de mână și de muzicanți.
Dacă mireasă fusese cinstită până la cununie, rachiul este îndulcit cu zahăr și colorat că să devină roșu și dacă nu fusese cinstită se punea cenușă și ardei iute sau tot ce vroia soacra mare că să râdă de soacra mică.
Cinstea miresei era sărbătorită apoi cu un chef ca la masă mare și dacă nu, socrul mic trebuia să mai dea niște pământ sau bani în plus ginerelui că să își accepte nevasta chiar și așa necinstită cum fusese înainte de cununie.
Tot luni dimineață se mai obișnuiește în Oltenia să se adape mireasa. Cu vornicul și cu alți flăcăi și fete, mireasa merge la fântână, unde răstoarnă o găleată cu apă.
Vornicul pune bradul de nuntă în găleată, iar proaspăta căsătorită rupe din el și împarte celor prezenți, restul din brad fiind adus acasă la mire și pus la păstrare în magazie.
