La puțin peste 40 de ani, Creangă putea fi văzut vara pe prispa bojdeucii din Țicău, răsturnat într-un pat rustic, din care se scula greoi, în cămașa deschisă la piept, în pantaloni și papuci, cu abdomenul revărsat peste cingătoare.

Drumurile zilnice din Țicău până la școala din Păcurari îl oboseau peste măsură. Oboseala nu era numai a corpolenței. Dacă ”Amintirile…” și ”Poveștile” îl aduseseră la lumea copilăriei mai întâi ca material literar, o împrejurare ereditară îl întoarce însă cu adevărat la Humulești, lângă amintirea Smarandei.

Ion Creanga ca diacon

Anul 1889 nu fusese unul bun pentru Ion Creangă. Vestea morţii lui Eminescu îl doborâse, după cum spune G. Călinescu: „Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima lui. De acum el se gândi cu seriozitate la stingere şi-ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare. Ca diacon, nu prea se gândise la astfel de lucruri, luat de necazurile vieţii, şi nici seminarul nu avea obiceiul să răscolească sufletul cu nişte probleme care nu trebuie popilor de ţară.”

Mama care murise de peste 15 ani, îi lăsase o moștenire genetică greu de dus. Smaranda se sfârșise probabil extenuată de leșinurile provocate de epilepsie. Șubrezenia ei nervoasă începe să o simtă și Ion Creangă. Amețeli îngrijorătoare și chiar prăbușiri de-a-npicioarele oriunde, acasă, la școală, în oraș, îi impun din 1880 concedii medicale din ce în ce mai lungi: o lună, două, trei, șase, în timpul cărora se lăsa afumat cu buruieni și îmbăiat medical. Nici apele Slănicului nu mai aveau efect. ”Boala copiiilor” era la el, cum fusese și mama sa, o boală de adult. Nevrând sa slăbească, așa cum îl sfătuiseră medicii, mănâncă mult și bea cu donița(vas mare). Corpul începe să arate semne de slăbiciune, obrazul încă plin și rumen i se îmbâcsește.

I Ion Creangă (centru), N.A. Bogdan (stânga) și A.C. Cuza (drepta) la Slănic Moldova în 1885

Chiar și firea, mereu voioasă, i se schimbă, sărind de la o extremă la alta, de la exuberanță la depresie și invers. Umorul îi rămâne de neatins. Când un atac face să se creadă că a murit, unele ziare bucureștene dau știrea însoțind-o cu elogii.

Ion Creangă citindu-le spune:

”Dacă atâta era să-mi fie toată jelania după moarte, îmi pare bine că n-am murit încă- și deie Dumnezeu să mor când m-or găsi oameni cărora să le pese ceva mai puțin de unul ca mine!”

Aspectul fizic i se schimbă în rău. Nuanța de păr și barbă i se stinge, se îngrașă, iar hainele par a nu-l mai cuprinde. Scrisul merge din ce în ce mai greu. În 1887, Titu Maiorescu într-o scrisoare către România Jună de la Viena care îl numise pe marele povestitor printre membrii ei de onoare, spune: „Poate ar mai scrie și I. Creangă (institutor la Iași) ceva, dar este bolnav. (A devenit epileptic: nu prea avem noroc cu oamenii noștri de talent)”. Concediile lui Creangă i se aprobă de acum nu pe câteva luni, ci pe câte un an, atât de mult i se înrăutățise starea de sănătate.

În 31 decembrie 1889, pe la ora prânzului Ion Creangă se duce în oraş şi intră în tutungeria fratelui său Zahei, ”o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară”. Nu există, din amintirile contemporanilor, amănunte sigure despre scopul acestei ieşiri în oraş şi felul în care s-a derulat tragicul eveniment.

În tutungerie se afla Zahei şi aici Creangă a avut o nouă criză de epilepsie şi un atac de apoplexie, decedând pe loc. Seara, vestea morţii s-a răspândit în Iaşi.

”Scriitori precum Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân și echivoc și unde experiența s-a condensat în formule nemișcătoare. Era mai firesc ca un astfel de prozator să răsară peste câteva veacuri, într-o epocă de umanism românesc. Născut cu mult mai devreme, Ion Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiție veche și deci o specie de erudiție, la sat, și încă la satul de munte, de dincolo de Siret, unde poporul e neamestecat și păstrător.” (G. Călinescu)

 

Citeste mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-si-de-ce-a-murit-ion-creanga/

 

Articole recomandate!